AS Roma și Inter Milano s-au duelat în sferturile de finală din Cupa Italiei, marți seară, pe „Giuseppe Meazza”. Gazdele au deschis scorul încă din primele secunde ale partidei, iar romanii antrenați de Jose Mourinho nu au mai putut întoarce soarta duelului până la final. Tot Inter a mai înscris o dată în repriza secundă și a obținut calificarea în semifinalele competiției.
Inter Milano este prima semifinalistă din Cupa Italiei, după ce a reușit să o învingă fără prea mari probleme, marți seară, pe AS Roma. Simone Inzaghi și Jose Mourinho au aliniat cele mai bune formule pe care le aveau la dispoziție și partida se anunța a fi una spectaculoasă încă dinaintea fluierului de start. Iar așteptările s-au confirmat din primele secunde.
În minutul 2, Edin Dzeko a preluat o pasă lungă primită de la Perisic, și-a creat ceva spațiu printre fundașii adverși și a finalizat cu un șut la colțul stâng al porții apărate de Patricio. Inter a continuat ofensiva și doar 4 minute mai târziu, Nicolo Barella a fost la un pas să înscrie un gol superb. Mijlocașul italian și-a încercat norocul cu un șut de la mare distanță, însă mingea a lovit doar bara transversală.
Inter a dominat clar prima repriză de pe „Giuseppe Meazza” și lucrurile nu au stat diferit nici în partea secundă a partidei. Tot formația lui Simone Inzaghi e ieșit mai bine de la vestiare, iar în minutul 68, Darmian l-a servit pe Sanchez în apropierea suprafeței de pedeapsă și chilianul a înscris cu un șut în vinclu de la aproximativ 20 de metri. Reușita lui Sanchez a stabilit și scorul final al sfertului de finală. AS Roma nu a reușit să trimită nici măcar un șut pe poartă în repriza secundă, deși a ieșit de la vestiare din postura de echipă condusă.
Portarul român Ionuț Radu a fost rezervă la Inter Milano.
În semifinale, Inter o va aștepta pe învingătoarea dintre AC Milan și Lazio.
Rezumatul VIDEO al partidei Inter – AS Roma 2-0:
Miercuri, începând cu ora 22:00, Cupa Italiei oferă un nou sfert de finală foarte spectaculos. AC Milan va primi vizita lui Lazio pe San Siro.
De asemenea, celelalte două sferturi sunt programate joi, 10 februarie:
Tabloul din faza semifinalelor arată în felul următor:
Finala Cupei Italiei va avea loc pe 11 mai, pe Stadio Olimpico, la Roma. Actuala deținătoare a trofeului este Juventus Torino.