VIDEO. Alexandru Cicâldău, gol senzațional și pasă decisivă într-un meci dramatic din Emiratele Arabe Unite

28 01. 2023, 18:42
Alexandru Cicâldău, gol senzațional și pasă decisivă pentru Ittihad Kalba

Alexandru Cicâldău (25 de ani) a marcat un gol și a pasat decisiv la cealaltă reușită a echipei sale. Ittihad Kalba a remizat, 2-2 cu Al Bataeh, în runda 14 din campionatul Emiratelor Arabe Unite.

Împrumutat de Galatasaray în Emiratele Arabe Unite, Alexandru Cicâldău încearcă să țină ritmul sus, în încercarea de a mai primi o șansă din partea clubului de care aparține. Fostul mijlocaș de la Viitorul (actuala Farul Constanța – n.r.) și de la Universitatea Craiova a fost omul partidei în ultimul meci al celor de la Ittihad Kalba. Românul nu a fost de ajuns. Echipa sa a pierdut victoria în urma a două goluri marcate pe final.

Alexandru Cicâldău, gol senzațional și pasă decisivă pentru Ittihad Kalba

În deplasarea de la Al Bataeh, Alexandru Cicâldău a făcut ceea ce știe mai bine. A servit ideal la deschiderea scorului. În minutul 33, i-a pasat în fața porții lui Daniel Bessa. Apoi, a marcat cu o lovitură specialitatea casei. A trimit mingea din lovitură liberă de la 23 de metri, aproape de vinclul porții adverse (Min. 55).

Nivelul execelent dovedit de Alexandru Cicâldău nu a fost de ajuns pentru Ittihad Kalba. Gazdele au revenit în joc în minutele 84 și 90+2.

Reușita internaționalului român nu este prima de acest gen. Cicâldău a marcat cu un șut superb și în victoria la scor obținută de Ittihad Kalba cu Al Thaid, din Cupa Președintelui.

Ittihad Kalba este pe locul 8, cu 21 de puncte din 14 partide.

3 goluri și 4 pase decisive a reușit Alexandru Cicâldău în 17 meciuri pentru Ittihad Kalba.

Din Emirate, la echipa națională

Deși nu a prins la Galatasaray, Alexandru Cicâldău rămâne o soluție pentru echipa națională. Mijlocașul a jucat pentru „tricolorii” lui Edi Iordănescu în amicalele cu Slovenia și Moldova, de la finalul anului trecut.

„E unul dintre favoriții mei. E un jucător foarte inteligent. Nu mă așteptam să plece în Emirate. Mă așteptam să rămână la Galatasaray, el a avut evoluții bune. E un jucător eficient, eu așa îl vedeam. Se pare că dacă a ales țările arabe, chiar și împrumut, la vârsta lui … Noi ne bazam pe el și la echipa națională foarte mult”, a declarat Adrian Iencsi la ProArena.