VIDEO 11 goluri candidează la cea mai frumoasă reuşită a anului 2022! În joc este trofeul Puskas

George Drafta 13.01.2023, 12:27
VIDEO 11 goluri candidează la cea mai frumoasă reuşită a anului 2022! În joc este trofeul Puskas

După ce a anunţat pretendenţii la unul dintre cele importante trofee individuale pe care le acordă.

Cel pentru jucătorul anului, FIFA i-a dezvăluit şi pe cei care aspiră la o ditincţie specială. Este vorba despre Trofeul Puskas, înmânat în fiecare an celui sau celei care reuşeşte cel mai frumos gol din lume.

Între execuţiile alese pentru 2022 se regăsesc şi două dintre cele care au fost izbutite la Cupa Mondială din Qatar. Este vorba despre semifoarfeca lui Richarlison din meciul Brazilia – Serbia, disputat în grupele competiţiei. Dar şi despre unul dintre golurile reuşite de Kylian Mbappe în ultimul act desfăşurat pe arena Lusail, între Argentina şi Franţa.

Cei care au făcut selecţia s-au oprit la cel de 2-2, care a trimis meciul în prelungiri. Între cele 11 bijuterii propuse spre vot şi-au făcut loc şi 3 reuşite ale unor fotbaliste.

Ei se află pe onoranta listă

Cele 11 goluri dintre care se va alege cel mai frumos al anului 2022 au fost opera următorilor jucătoare sau jucătoare

  1. Mario Balotelli, în meciul Adana Demirspor – Goztepe
  2. Theo Hernandez, în meciul AC Milan – Atalanta
  3.  Alou Kuol, în meciul Australia U23 –  Irak U23
  4. Kylian Mbappe, în meciul Franța – Argentina
  5. Francisco Gonzalez, în meciul Central Cordoba – Rosario Central
  6. Marcin Oleksy, în meciul Warta Poznan – Stal Rzeszow
  7. Dimitri Payet, în meciul Marseille – PAOK
  8. Richarlison, în meciul Brazilia – Serbia
  9. Amandine Henry, în meciul Lyon (F) – Barcelona (F)
  10. Salma Paralluelo, în meciul Villarreal (F) – Barcelona (F)
  11. Alessia Russo, în meciul Anglia (F) – Suedia (F)

Un video cu reuşitele spectaculoase a fost urcat pe platforma Youtube, iar fiecare internaut îşi poate face propriul top înainte desemnării câştigătorului.

Când are loc gala

Învingătorul va fi anunţat în gala The Best care va avea loc pe 27 februarie. Tot atunci vor fi înmânat şi premiul pentru cel mai bun jucător al anului pentru care candidează 14 fotbalişti. Mari favoriţi sunt Lionel Messi, câştigătorul Cupei Mondiale de anul trecut, dar şi Karim Benzema, deţinătorul Balonului de Aur. Iată-i pe cei care care au fost selectaţi de forul internaţional la această categorie

Julián Álvarez (Manchester City)
Jude Bellingham (Borussia Dortmund)
Karim Benzema (Real Madrid)
Kevin de Bruyne (Manchester City)
Erling Haaland (Manchester City)
Achraf Hakimi (PSG)
Robert Lewandowki (Barcelona)
Sadio Mané (Bayern Munchen)
Kylian Mbappé (PSG)
Lionel Messi (PSG)
Luka Modric (Real Madrid)
Neymar (PSG)
Mohamed Salah (Liverpool)
Vinicius Junior (Real Madrid)

Voturile vor fi acordate de selecționerii și căpitanii echipelor naționale afiliate la FIFA, dar și de jurnalişti şi suporteri, fiecarea categorie având o pondere de 25%.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622