Victorii românești în cupele europene pe care nu le știai: cum au eliminat echipele noastre pe Sevilla, Toulouse, Bilbao sau Saint-Etienne!

Andrei Alexandra 28.08.2022, 11:53
Victorii românești în cupele europene pe care nu le știai: cum au eliminat echipele noastre pe Sevilla, Toulouse, Bilbao sau Saint-Etienne!

Dincolo de succesele de reper ale cluburilor noastre în competițiile continentale, există o serie de rezultate extraordinare pe care echipe românești le-au reușit în fața unor adversari de top și care sunt pe nedrept uitate. Sau, poate, chiar necunoscute. Dincolo de Steaua ‘86 ori campaniile admirabile purtate de Craiova sau Dinamo, azi descoperim sau redescoperim marile victorii românești în cupele europene din umbra acestora!

Da, sunt meciuri oficiale și cu atât mai mare prestigiul reușitelor noastre! Haideți să intrăm în aerul de poveste al eroilor care eu făcut fotbalul românesc apreciat pe continent și să ne aducem aminte cât de puternici eram. Poate prezentul și viitorul vor avea de învățat din aceste lecții!

Competițiile unde am obținut victorii românești în cupele europene

Cupa Orașelor Târguri sau Inter-Cities Fairs Cup a durat din 1955 până în 1971 și este o precursoare a Europa League de azi. Cu toate că UEFA nu a organizat niciodată competiția, iar statisticile ei nu sunt incluse în statisticile oficiale ale forului continental.

Inițial, în Cupă participau echipe reprezentând orașe care organizau târguri comerciale, indiferent de poziția lor în clasamentul la finalul sezonului. Dar, pe principiul unei singure echipe dintr-un oraș. Ulterior, condițiile s-au eliminat.

Cupa Intertoto a fost înființată în 1961 iar din 1995 a fost preluată de UEFA ca organizator și a funcționat până în 2008, ultima ediție disputată. Cluburile care la finalul unui sezon nu prindeau locuri pentru Cupa Campionilor sau Cupa UEFA aveau șansa unei competiții pe timp de vară, cu câștigătoarele primind oportunitatea de a continua în preliminariile Cupei UEFA, adică Europa League, ulterior.

Când Argeșul lăsa acasă Sevilla…

Formațiile românești au început să participe în Cupa Orașelor Târguri începând cu ediția 1962 și până la desființarea competiției. În total, de la deschizătoarea de drumuri Petrolul Ploiești, am avut 7 formații participante, alături de prahoveni regăsind Steagul Roșu Brașov, Dinamo Pitești (FC Argeș), FCM Bacău, Rapid București, Universitatea Craiova și Dinamo București.

Primul mare succes, cronologic, l-a repurtat FC Argeș, sub denumirea vremii de Dinamo Pitești. În 1966, a avut ca adversar celebra Sevilla, care încheiase La Liga pe locul 8. Argeșenii s-au impus pe teren propriu cu 2-0, goluri Constantin Radu și Nicolae Nagy, iar la returul de pe “Sanchez Pizjuan”, în fața a peste 36.000 de spanioli în tribune, ai noștri au remizat 2-2, goluri Prepurgel și același Nagy!

Minunile lui Dobrin la 19 ani

Piteștenii îl aveau în echipă pe uriașul Nicolae Dobrin, la doar 19 ani!, în poartă pe Narcis Coman, iar alți jucători erau Ion Barbu, Constantin Olteanu, Ion Țîrcovnicu, Mihai Țurcan sau Haralambie Eftimie.

În turul doi al Cupei, românii au dat de locul 4 din Ligue 1, FC Toulouse. După un 0-3 în deplasare, argeșenii au reușit însă minunea! Au deschis scorul prin David în minutul 19, au fost egalați în minutul 42, iar la 1-1 scorul pauzei nu prea erau speranțe. La reluare însă, a marcat Dobrin, apoi a venit “dubla” lui Radu, încheiată de golul lui Țurcan. Un 5-1 fenomenal cu o formație de top din Hexagon la acea vreme! În turul trei, Piteștiul avea să fie eliminat de Dinamo Zagreb.

Nemțenii de poveste versus Dani Guiza

În sezonul 2000/01 al Cupei UEFA Intertoto, locul 4 din Liga 1 elimina locul 10 din La Liga! Azi poate părea greu de crezut, dar Ceahlăul Piatra Neamț trecea în dublă manșă de Mallorca.

În tur, spaniolii pregătiți de Lopez Caro, peste ani antrenor la Real Madrid și… Vaslui!, s-au impus cu 2-1. În formația lor se regăsea actualul președinte al Federației Spaniole, Luis Rubiales, dar și atacantul de top Daniel Guiza, care a marcat și golul victoriei.

La retur, băieții lui Hizo s-au văzut conduși din minutul 10, gol același prolific Dani Guiza. Așadar, șanse prea puține la calificare. Doar că, egalarea până la pauză, gol Leo Grozavu în minutul 22, a mai refăcut moralul. La reluare, Lavi Hrib a punctat relativ repede (53), iar Axinia a înscris golul calificării cu 5 minute înainte de final!

În formația nemțeană se mai regăseau fotbaliști precum Lefter, Domșa, Perjă, Șoimaru, Costel Ilie, Costel Enache sau Solomon. Turul următor, echipa noastră avea să fie eliminată de Austria Viena.

Cum s-a născut CFR Cluj în Europa

Primul contact adevărat cu marea performanță pentru istoria recentă a CFR-ului din Cluj a început în sezonul 2005/06, în Cupa Intertoto. Cu Dorinel Munteanu antrenor și un lot care era departe poate de cotele de piață ale jucătorilor de azi. Dar în care se regăseau fotbaliști foarte interesanți precum Panin, Jula, Coroian, Oncică, Anca sau Tilincă, alături de antrenorul-jucător!

După ce au eliminat Vetra Vilnius din Lituania, ardelenii au picat cu Athletic Bilbao. Locul 9 în Spania, pe când CFR, din postura de nou-promovată în Liga 1, încheiase sezonul precedent pe locul 11! Bascii, cu Mendilibar pe bancă, îi aveau pe Amorebieta și Guerrero în teren. Doar că, în Gruia, CFR a dat lovitura, 1-0 prin golul lui Tilincă.

La returul de pe “San Mames”, Javier Gonzalez a marcat pentru restabilirea echilibrului încă din prima repriză. Clujenii au rezistat extraordinar pentru restul timpului regulament, apoi și pentru reprizele de prelungiri. La penalty-uri, Ustaritz a trimis peste poartă, ardelenii au încris de fiecare dată și calificarea incredibilă s-a produs!

Prima finală europeană după 1990

Doar că visul nu s-a oprit aici. La Cluj au venit francezii de la Saint-Etienne, pregătiți de Elie Baup și cu un lot unde îi regăseai pe Zokora, Janot, Piquionne, Sable, Perrin sau Feindouno, jucători foarte buni la nivel continental atunci. A fost 1-1 în Gruia, scor stabilit încă de la pauză, cu Tilincă deschizând scorul din nou pentru ai noștri.

În Hexagon, Coroian a marcat primul, din penalty, minutul 23. Francezii au rămas și în inferioritate numerică! Dar tot ei au punctat după pauză, prin Sable (50). Totul părea pierdut când Laszlo Balint, actualul tehnician de azi, a primit al doilea galben (53). Însă talismanul Tilincă a înscris iar! 1-2 și baricada clujeană a rezistat eroic, încasând un singur gol, în minutul 8-8! 2-2 scor final și calificare.

În finală, alți francezi, de la Lens, au fost însă mai buni. A fost 1-1 la Cluj-Napoca și 1-3 la retur. În finala unei competiții europene, totuși! Apogeul între marile victorii românești în cupele europene pe care puțini le știu sau de care puțini își mai amintesc.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622