Victorii pe linie la Madrid! Cu cine vor juca Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Irina Begu și Jaqueline Cristian în turul doi

Mugurel Dumitru 25.04.2023, 22:19
Victorii pe linie la Madrid! Cu cine vor juca Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Irina Begu și Jaqueline Cristian în turul doi

Sorana Cîrstea (33 ani, 44 WTA) s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.705.780 de euro, după ce a trecut de americanca Lauren Davis (29 ani, 56 WTA) cu 6-3, 3-6, 6-1.

Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka, în turul doi la Madrid

Cîrstea, care s-a impus după două ore de joc, a încheiat partida cu șapte aşi, în timp ce Davis a avut trei, dar a comis şi cinci duble greşeli. Primele două seturi au avut o desfăşurare în oglindă, de fiecare dată echilibrul rupându-se la 3-3. Cîrstea a dominat decisivul în care a condus cu 5-0, încheind cu 6-1.

Davis câştigase singurul lor meci direct, în 2013, în optimi la Hobart, cu 6-1, 6-3.

Sorana Cîrstea, care şi-a asigurat un cec de 27.045 de euro şi 35 de puncte WTA, va juca în turul secund contra bielorusei Aryna Sabalenka, numărul doi mondial, pe care a învins-o recent, în sferturi la Miami (hard), cu 6-4, 6-4.

Ana Bogdan, victorie dramatică la Madrid

Și Ana Bogdan (30 ani, 61 WTA) a a debutat cu o victorie, una dramatică, marţi, în prima rundă a turneului spaniol, 4-6, 6-4, 7-6 (7/2) cu Anna Bondar (25 ani, 89 WTA) .

Sportiva noastră a obţinut victoria după trei ore de joc, cu un set decisiv spectaculos şi un final dramatic.

Bondar a condus în setul al treilea cu 5-2 şi a servit pentru meci, dar Ana Bogdan a avut o revenire formidabilă, cu patru game-uri consecutive, ratând nu mai puţin de cinci mingi de meci la 6-5. Ana Bogdan s-a impus în cele din urmă în tiebreak cu 7-2, după cinci puncte consecutive.

Jucătoarea noastră şi-a asigurat un cec de 27.045 de euro şi 35 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe americanca Shelby Rogers (30 ani, 38 WTA), pe care a învins-o în februarie, în turul secund la Dubai, cu 7-6 (7/3), 6-3.

Irina Begu, direct în turul doi. Gabi Ruse a trecut cu bine de calificări

Tot azi, Gabriela Ruse (25 ani, 158 WTA) a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu, după ce a trecut de franţuzoaica Leolia Jeanjean, cu 6-4, 6-3, în ultima rundă a calificărilor.

Ruse şi-a asigurat un cec de 16.340 de euro şi 30 de puncte WTA şi a devenit a cincea româncă aflată pe tabloul principal la Madrid Open.

În schimb, Irina Begu (cap de serie numărul 31) va intra direct în turul secund, urmând să o înfrunte pe învingătoarea dintre estoniana Anett Kontaveit şi jucătoarea cehă Karolina Muchova,  iar Jaqueline Cristian va juca împotriva americancei Sloane Stephens.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622