Victorie superbă pentru AC Milan. Gol în prelungiri în fața lui Lazio și suspansul în Serie A se menține
AC Milan a revenit pe prima poziție în Seria A după un meci super cu Lazio, scor 2-1. Echipa lui Maurizio Sarri a încasat cea de-a doua înfrângere în ultimele cinci meciuri și riscă să piardă locul din Europa League.
Inter Milano și AC Milan se luptă pentru supremația din Seria A
Lazio a început runda cu numărul 34 în forță, deschizând scorul prin Ciro Immobile în minutul 4. Cel din urmă a intrat cu această reușită în clubul select al fotbaliștilor care au înscris cel puțin 25 de goluri în cinci sezoane diferite, ocupând locul patru după Messi, Ronaldo și Lewandowski. Echipa lui Pioli a mers la vestiar fără să reușească să echilibreze jocul.
Giroud a venit motivat după pauză și a înscris în minutul 50, ducând scorul la 1-1. După aproximativ 10 minute, Ștefan Radu s-a făcut remarcat printr-o intervenție care a ajutat-o pe Lazio să nu încaseze încă un gol.
Meciul părea să meargă către un rezultat final de egalitate, însă Lazio a avut un moment de slăbiciune în defensivă și Tonali a profitat de acest lucru în minutul 90+3. Astfel, Milan a revenit în fruntea clasamentului din Seria A, cu 74 de puncte, însă Inter încă nu a disputat runda cu numărul 34. Diferența dintre primele două poziții este de doar două puncte.
De cealaltă parte, echipa lui Ștefan Radu are 56 de puncte. Din nefericire, elevii lui Maurizio Sarri sunt în pericol să piardă locul din cupele europene. În ultimele cinci meciuri, „Vulturii” au câștigat două meciuri, au remizat o singură dată și au pierdut două partide.
Ianis Hagi, Mihăilă sau Octavian Popescu la Milan?
Aventura lui Valentin Mihăilă la Atalanta este aproape de final, dar „aripa” plecată de la Universitatea Craiova ar putea ajunge la AC Milan. O spune Florin Răducioiu, care se declară un fan al internaționalului României. Fostul mare atacant al naționalei crede că și Ianis Hagi sau Octavian Popescu au valoarea necesară pentru a îmbrăca echipamentul clubului cu 7 Ligi ale Campionilor în palmares.
„Minunea blondă”, așa cum a fost supranumit, Răducioiu a jucat pentru AC Milan între 1993 și 1994. Fostul dinamovist nu a prins multe meciuri, dar a rămas în memoria microbiștilor din România pentru performanța de a ajunge la cea mai puternică echipă a lumii din acel moment.
Cât de curând, sper! Mie îmi place mult Mihăilă, nu uitaţi că a fost şi Cosmin Contra acolo, care a jucat foarte bine acolo. Experienţa mea a fost mai scurtă. Eu cred că se poate, avem jucători interesanţi.
Mă refer la Tavi Popescu, la Ianis Hagi, pe care-l aştept să revină pe teren, la Mihăilă, care nu şi-a găsit locul la Atalanta, dar vom vedea. Eu cred că vom vedea un român cât de curând, am convingerea că unul va îmbrăca tricoul lui AC Milan în viitorul apropiat”, a declarat Florin Răducioiu, conform primasport.ro.