Victor Becali și-a răscumpărat apartamentul pe care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) îl scosese la licitație pentru a recupera prejudiciul din Dosarul Transferurilor. Suma plătită de impresar este mai mică în comparație cu valoarea pieței.
În primăvara lui 2014, Victor și Ioan Becali erau condamnați la patru ani şi 8 luni, respectiv șase ani și patru luni de închisoare cu executare în binecunoscutul dosar penal ce viza săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Printre inculpați s-au mai numărat Cristi Borcea, George Copos, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu, Jean Pădureanu şi Gică Popescu.
Aceștia declarau sume de transfer mai mici decât cele reale, plătind astfel impozite mai mici pentru 12 fotbaliști vânduți în perioada 1999-2005, fapte ce au produs statului un prejudiciu de 1,5 milioane de dolari. O parte din bani au fost recuperați de ANAF prin scoaterea la licitație a apartamentului din Floreasca deținut de frații Becali.
Acolo a avut sediul, încă din 1990, când s-a înființat, firma celor doi impresari. Aceștia au participat la licitația organizată în martie 2023 și au reușit să-și răscumpere imobilul.
„Da, dar sediul e tot acolo. Sediul e tot în apartamentul ăla. Tot eu l-am cumpărat. Ce, nu aveam voie sau ce? Nu l-a cumpărat nimeni în numele meu, eu l-am cumpărat. De ce ar trebui să-l cumpere cineva în numele meu? De ce aș fi avut ceva de ascuns, din moment ce este o licitație?
La licitație a participat o doamnă care plătea mai mult pe apartament, care a fost al fratelui meu. Era o chestie sentimentală să ne întoarcem acolo. Toate sentimentele trec pe la bani. Dacă avea prețul de un milion, nu îl mai cumpăram”, a dezvăluit Victor Becali pentru gsp.ro.
Apartamentul fraților Becali a fost vândut cu 1,84 milioane lei (aproximativ 371.000 de euro), licitația având ca preț de pornire 975.942 lei (aproximativ 196.743 de euro). Conform Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate, prețul mediu al unui metru pătrat în Floreasca era de 4.500 de euro în vara anului trecut.
Imobilul în cauză este situat pe Calea Floreasca nr. 91-97, la etajul 1 al unui bloc cu regim de înălțime P+4E, edificat în anul 1990, are cinci camere plus dependințe și o suprafață totală de 118 metri pătrați, ceea ce însemna aproximativ 531.000 de euro. Cu alte cuvinte, suma pentru care statul român a decis să-l vândă este mult mai mică în comparație cu valoarea pieței.