Petrolul se confruntă cu mari probleme financiare, dar Constantin Budescu nu are motive de supărare. Fotbalistul de 34 de ani nu mai are nicio grijă cu banii, după ce a câștigat procesul cu Al Shabab. De aceea își permite să mai și glumească.
Dacă jucătorii Petrolului nu știu când își vor primi drepturile contractuale, în schimb Budescu nu are grija zilei de mâine. Mijlocașul ofensiv a venit la Ploiești pentru a juca în echipa sa de suflet și se simte foarte bine printre „găzari”. Acest lucru l-a demonstrat și după o ședință de antrenament, când a glumit alături de câțiva colegi. Budescu și-a etalat noua achiziție, o căciulă de Crăciun, cu ciucure, binențeles. Mai mult și colegii fotbalistului aveau acest obiect vestimentar, spre amuzamentul fanilor. Aceștia speră ca Budescu și compania să continue să se simtă bine și pe teren și să ducă echipa în play-off.
@budescu_constantin10 @BUDESCU_M_BEAUTY #La multi ani cu Sanatate!#Sf ♬ sunet original – budescu constantin(budy)
Constantin Budescu a fost legitimat la Al-Shabab în perioada 2018-2019. Atunci, asiaticii plăteau 2,5 milioane de euro celor de la FCSB pentru a-l achiziționa pe român.
În primul sezon, cu Marius Șumudică pe bancă, fotbalistul a fost om de bază al echipei. La începutul stagiunii secunde, atât conducerea, cât și banca tehnică s-au schimbat.
La momentul respectiv, Marius Șumudică a fost înlocuit cu Jorge Almiron. Acesta a venit, la pachet, cu doi jucători străini: Cristian Guanca și Danilo Moreno Asprilla. Al doilea, columbian, este de același profil cu Budescu. Mai mult, sud-americanul a și luat numărul 10, cel pe care-l purtase jucătorul român.
În plus, federația din Arabia Saudită, pentru 2019-2020, a scăzut numărul de jucători străini pe care îi putea legitima o formație de la 8 la 7.
Budescu, revenit în Arabia, după vacanță, pentru a lua parte la pregătirea de vară alături de restul lotului, s-a pregătit individual pentru două zile.
La primul antrenament cu echipa, noul președintele al clubului, Al Baltan, a intervenit după încheierea încălzirii și a cerut ca românul să se pregătească separat.
A urmat o perioadă în care fotbalistul s-a antrenat singur. În anumite momente, coleg de suferință i-a fost Valerică Găman. Fundașul a fost reprimit, ulterior, la echipă.
Mai mult, Budescu nu s-a regăsit în lista de jucători pentru cantonamentul pe care echipa l-a susținut în Germania. Toate aspectele l-au făcut ca, într-un final, fotbalistul să încheie, unilateral, contractul cu Al-Shabab și să revină la Astra.
Într-o mărturie pentru Playsport.ro, fotbalistul a evidențiat tratamentul la care a fost supus.
În loc să ne așezăm la masa discuțiilor, să agreem o reziliere, ei m-au trimis să mă antrenez singur, pe peluza din fața hotelului, dar și alte răutați de genul acesta, doar să mă determine să rup contractul. Într-un final, nu am mai putut accepta situația și știți că m-am întors în țară.
Ulterior, clubul l-a dat în judecată pentru că ar fi întrerupt contractul fără nicio cauză.
FIFA, prin decizia din 18 martie 2021, a dat dreptate formației arabe. Atunci, Constantin Budescu era somat să plătească aproximativ 725.000 de dolari către Al-Shabab.
Pasul firesc a fost Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Fotbalistul legitimat în prezent la Petrolul Ploiești a avut câștig de cauză luni, 28 noiembrie 2022.
TAS a catalogat decizia lui Budescu de a încheia contractul cu Al-Shabab drept justă.
Se respinge cererea făcută de către Al Shabab Football Club în întregime. Acceptă cererea reconvențională a lui Valentin Constantin Budescu […]. Încheierea unilaterală a contractului din 01.07.2018 dintre fotbalist și Al Shabab FC a avut o cauză justă”, se arată în documentul TAS de luni, 28 noiembrie 2022.
Astfel, clubul din Arabia Saudită este obligat să-i plătească jucătorului compensații de 1,9 milioane de euro. Se mai adaugă acestei sume și diverse costuri, precum cele de judecată. În total, fotbalistul Petrolului trebuie să primească peste 2 milioane de euro.