Veștile bune pentru Istvan Kovacs continuă. Care e a șasea delegare primită de arbitrul român

29 11. 2022, 13:21
Veștile bune pentru Istvan Kovacs continuă. Care e a șasea delegare primită de arbitrul român

Istvan Kovacs este în culmea fericirii. Centralul a primit a șasea delegare la Cupa Mondială 2022 din Qatar. Care este următorul meci la care va putea fi văzut arbitrul din Carei.

Istvan Kovacs e pe val la Doha

Istvan Kovacs a fost delegat la partida dintre Arabia Saudită și Mexic, din Grupa C de la Campionatul Mondial din Qatar.

Arbitrul născut la Carei va fi al partulea oficial la meciul care se va disputa miercuri 30 noiembie. Nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. Centralul a mai fost al patrulea arbitru la alte patru partide.

Chiar și în seara aceasta va fi al patrulea arbitru la Senegal și Ecuador, meci care contează pentru Grupa A. Partida va începe la ora 17:00, iar la centru se va afla Clement Turpin.

Românul a primit a șasea delegare la Mondial

În ceea ce privește meciul dintre Arabia Saudită și Mexic, din Grupa C, la această dispută brigada de arbitrii va fi una engleză, potrivit anunțului făcut de FIFA.

”Nu înțeleg raționamentul celor de la FIFA”

Ion Crăciunescu este de părere că Istvan Kovacs nu este apreciat la adevărata lui valoare. Fostul mare arbitru român nu se poate împăca cu ideea că oficialul din Carei nu a fost desemnat „central” la niciun meci de la turneul final din Qatar.

Eu cred că merita mai mult, Are o vârstă foarte bună pentru un arbitru. Nu înțeleg raționamentul celor de la FIFA. Chemi un arbitru cu toată brigada, asta înseamnă că trebuie să îi dai și meciuri… mi se pare mult prea mult să fie de 4 ori al patrulea.

Față de ce arbitri am văzut la acest Mondial, să mă ierte Dumnezeu… pur și simplu nu înțeleg! Ori îl ține rezervă acum și vor să îl delege în fazele superioare, dar nu știu ce să cred.”, a spus Ion Crăciunescu, într-o intervenție la Digi Sport.