Vești proaste pentru Rapid și fanii săi! Echipa nu se va mai întoarce pe Giulești în 2021

Gabriel-Alexandru Ioniță 18.11.2021, 19:17
Vești proaste pentru Rapid și fanii săi! Echipa nu se va mai întoarce pe Giulești în 2021

Rapid a primit vestea pe care fanii echipei nu o așteptau în acest final de an. Deși noul stadion din Giulești este aproape finalizat în totalitate, echipa antrenată de Mihai Iosif nu va putea juca acolo în etapele rămase din 2021.

Este sigur că Rapid nu va juca în 2021 pe noul stadion din Giulești

Anunțul a fost făcut chiar de Compania Națională de Investiții. Reprezentanții acestei instituții au explicat că lucrările propriu-zise sunt finalizare, iar noua arena va fi predată clubului Rapid imediat după finalizarea recepției, proces ce va începe la finalul acestei luni.

Stadionul va fi predat către beneficiar după finalizarea recepției la terminarea lucrărilor, procedură planificată să înceapă la sfârșitul acestei luni.

Precizăm că lucrările la stadionul Giulești Valentin Stănescu sunt finalizate, în prezent desfășurându-se lucrări de refacere a suprafețelor exterioare aferente domeniului public, lucrări executate de către Primăria Sectorului 6”, au transmis cei de la CNI potrivit Digi Sport.

Procesul de predare va fi destul de mult întârziat de criza politică existentă în prezent în România. Nu se vor putea strânge toate semnăturile necesare până când țara nu va avea un Guvern cu puteri depline. Astfel, cel mai probabil, giuleștenii vor putea inaugura noua arenă la reluarea sezonului după pauza de iarnă.

Care sunt facilitățile de care se vor putea bucura suporterii când vor reveni în Giulești

Acest aspect a fost subliniat și de președintele clubului, Daniel Niculae. El a dat noi detalii despre facilitățile pe care le va avea noul stadion, dar a dezvăluit că cel mai probabil echipa sa va juca meciurile importante tot pe Arena Națională.

Cel mai devreme, inaugurarea va fi în luna februarie. Avizele, acolo sunt probleme. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Biroul va fi undeva cu vedere spre stradă și Teatrul Giulești, iar birourile clubului sportiv vor fi în cealaltă parte. Va fi o zonă amenajată cu un restaurant, precum la marile echipe.

Poți lua cina și să ai vedere și către stradă și către terenul de fotbal. Stadionul este foarte chic, foarte cochet. Acustica este una senzațională. Și eu mi-aș fi dorit să avem undeva la 19.230 de locuri, dar până la urmă este ok și așa. Sperăm să îl umplem meci de meci, iar derby-urile să le jucăm pe Arena Națională. Capacitatea Giuleștiului este una mică, mai ales pentru meciurile importante”, a spus președintele Rapidului sursei citate.

Rapid nu mai poate juca pe Arena Națională! Unde vor juca giuleștenii în următoarea etapă

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622