Rapid are deja locul de play-off asigurat și vrea să obțină rezultate cât mai bune în continuare. Înaintea partidei cu cei de la Chindia, Daniel Niculae a adus câteva vești foarte bune pentru fanii giuleșteni. Președintele Rapidului a anunțat că revenirea pe teren a lui Jayson Papeau este foarte aproape. În plus, Ongenda va debuta și el curând pentru formația giuleșteană.
Rapid este una dintre echipele care se va bate pentru locurile fruntașe în play-off. Giuleștenii vor însă să obțină rezultate cât mai bune în partidele rămase de disputat în sezonul regular.
Înaintea meciului cu cei de la Chindia, Daniel Niculae a adus câteva vești excelente pentru suflarea giuleșteană. Președintele Rapidului a anunțat că Jayson Papeau s-a refăcut după accidentarea suferită în luna octombrie a anului trecut. Francezul se va afla pe banca de rezerve în meciul de sâmbătă cu Chindia. În plus, Niculae a dezvăluit că Ongenda va debuta pentru Rapid în play-off, el mai având nevoie de câteva săptămâni pentru a fi într-o formă fizică perfectă.
Ongenda va juca când se pune la punct cu pregătirea fizică. Într-o săptămână, zece zile, va da jos cele 2 kilograme cu care a venit și ușor-ușor va câștiga și în potența fizică. Eu zic că în două, trei săptămâni putem să ne bazăm pe Hervin. Papeau este foarte bine, se antrenează, sperăm ca sâmbătă să-l putem avea pe banca de rezerve”, a declarat Daniel Niculae pentru Fanatik.ro.
Hervin Ongenda a fost transferat de Rapid chiar pe finalul perioadei de mercato din această iarnă. Giuleștenii își pun mari speranțe în fostul jucător al lui FC Botoșani.
Daniel Niculae a vorbit recent despre forma fizică a lui Ongenda. Președintele giuleștean a explicat că francezul nu are multe kilograme în plus în ciuda faptului că vine după o perioadă mai lungă de inactivitate. În plus, Niculae a subliniat că Ongenda a fost adus în Giulești pentru a face un cuplu ofensiv letal împreună cu Ioniță și Papeau.
Contrar așteptărilor, chiar nu are foarte multe kg în plus. Un jucător care revine după o perioadă de vacanță, vine cu câteva sute de grame, chiar un kilogram sau un kilogram și jumătate. Sau unii chiar sub. Depinde de la individ la individ.
El este un jucător de profil ofensiv, un jucător pe care l-am luat să ne ajute. Avem nevoie de imaginație, de jucători tehnici, de creație. E un jucător care sunt ferm convins că ne va ajuta foarte, foarte mult, va fi pe placul suporterilor din Giulești. Abia aștept meciul în care să-i văd pe Ioniță, Ongenda și Papeau în același timp pe teren, pentru că va fi o încântare”, a spus Daniel Niculae la Digi Sport.