Simona Halep așteaptă verdictul tribunalului ”Sport Resolutions”. Acesta întâzie să apară. Jucătoarea de tenis a fost audiată la începutul lunii, iar verdictul trebuia să apară în două săptămâni, dar se pare că întârzie.
Problema Simonei Halep este că urmează să își piardă toate punctele din clasamentul WTA. După 11 luni de absență, Halep este pe locul 55 WTA. Ea mai are 1.000 de puncte în clasament.
Punctele au fost obținute după câștigarea ediției trecute a Openului Canadei. Turneul de va juca între 9 și 15 august, iar la finalul lui Simona Halep își va pierde toate punctele. Astfel, atunci când va reveni, Halep va trebui să strângă puncte din turnee ITF ori din turnee unde participă după obținerea unui wild-card.
Jurnaliștii de la Tennis World USA anunță că: ”Simona Halep va părăsi clasamentul WTA, după ce a fost ‘ucisă’ de ITIA”.
”Când va reveni pe teren, Simona Halep va fi nevoită să adune puncte din turneele ITF sau grație unor wild-card-uri, așa cum plănuiește să facă și Caroline Wozniacki, care a decis să revină pe teren”, mai scriu jurnaliștii sursei citate.
Simona Halep este disperată să revină pe teren. Federația Internațională de Tenis a amânat de trei ori judecarea procesului ei. Pe 24 mai, sportiva din România își anunța disperarea printr-un mesaj postat pe paginile de socializare.
„Să nu fiu lăsată să particip la niciun turneu 8 luni de zile. Acum știu că am ratat Australian Open, Roland Garros și Wimbledon. Ca să nu mai spun că am pierdut toate punctele și poziția din clasamentul WTA. Nu doar că mi-au ‘ucis’ reputația, ci și pe mine ca jucătoare profesionistă.”, scria Simona Halep, într-un mesaj postat pe Instagram pe 24 mai.