Veste de coșmar pentru Sergio Aguero. Atacantul Barcelonei stă 9 luni pe bară

Bădulescu Silvian 13.11.2021, 22:43
Veste de coșmar pentru Sergio Aguero. Atacantul Barcelonei stă 9 luni pe bară

Sergio Aguero a ieșit de pe teren în minutul 40 al partidei cu Deportivo Alaves. În partida încheiată 1-1, acesta a acuzat probleme respiratorii. Ulterior, în urma unor analize, el a fost diagnosticat cu aritmie cardiacă. Va trebui să stea nouă luni departe de teren.

Sergio Aguero, în recuperare

Jucătorul venit liber de contract în Catalunia, după zece sezoane petrecute la Manchester City, nu are parte de cea mai bună veste. Acesta nu a disputat decât patru partide pentru Barcelona, iar la ultimul meci jucat, a ieșit de pe teren.

Vorbind despre situația sa, el a menționat că va trebui să stea departe de gazon șase luni, unde se adaugă alte trei pentru pregătirea revenirii la un nivel optim, din punct de vedere fizic.

Eu sunt bine, dar această problemă necesită timp. Sunt cel puțin șase luni. Am 33 de ani și trebuie să stau șase luni, plus alte trei în care să mă antrenez ca să pot reveni.

E complicat, ar trebui să stau departe de gazon nouă luni, aproape un an, de aceea se speculează că m-aș putea retrage” a declarat acesta, conform Corriere dello Sport.

Pe lângă cele patru partide disputate în campionat, în care a și marcat contra rivalei Real Madrid, Sergio Aguero a bifat și 15 minute în meciul din Champions League, contra lui Dinamo Kiev. Trupa lui Mircea Lucescu a cedat la limită, pe „Camp Nou”, prin golul marcat de Gerard Pique.

„Vom vedea ce urmează”

Atacantul lansat în fotbalul mereu de Independiente, pentru care a debutat la doar 15 ani și 35 de zile, a declarat că este pregătit pentru retragere, în cazul în care medicii i-ar cere acest lucru.

Dacă-mi vor spune că trebuie să mă opresc, o voi face, dar întâi trebuie să aștept rezultatele testelor. Voi continua procesul de recuperare, apoi vom vedea care e decizia optimă.

Am fost în spital cinci zile, mi-au făcut analize, acum trebuie să am răbdare. Voi face, peste o săptămână, alte teste și vom vedea ce urmează” a spus acesta.

Independiente, Atletico Madrid, Manchester City și FC Barcelona sunt echipele de seniori pentru care a jucat „Kun”. El a disputat și 101 meciuri în tricoul „pumelor”, timp în care a marcat 41 de goluri.

Legendă a celor de la Manchester City, Sergio Aguero este cel mai bun marcator din istoria echipei, precum și cel mai bun marcator străin din istoria Premier League. Venit liber de contract, el a trebuit să aștepte până în octombrie, pentru a debuta la Barcelona, din cauza unei accidentări.

 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622