Venus Williams (43 ani, 533 WTA) s-a impus în turul 1 al turneului de la Cincinatti contra Veronikăi Kudermetova (26 ani, 14 WTA).
Partida ce a durat puțin peste două ore s-a încheiat în două seturi, scor 6-4, 7-5.
Venus Williams a furnizat una dintre cele mai mari suprize ale anului la turneul de 1000 puncte de la Cincinatti. Beneficiară a unui wildcard, sportiva americană a început destul de slab partida contra Kudermetovei, iar la capătul primelor 5 game-uri, tabela arăta un 4-1 categoric în favoarea rusoaicei.
Ajunsă la 43 ani, câștigătoarea a 7 titluri de Grand Slam la simplu a oferit o replică incredibilă. Aceasta nu a mai cedat vreun game până la finalul setului, astfel că, după 55 minute, setul 1 era adjudecat.
Kudermetova, cotată ca mare favorită la victorie, a reușit să treacă peste șocul primului set și și-a adjudecat rapid două break-uri. 4-0 pentru rusoaică, prin urmare soarta setului 2 părea, în mare parte conturată. Doar că avea să se întâmple, din nou, o situație puțin anticipată. Venus a reușit să-și pună în valoare jocul, a salvat două mingi de set, și s-a impus și în actul secund, scor 7-5.
Venus Williams va juca în runda următoare de la Cincinnati cu învingătoarea meciului dintre Qinwen Zheng și Aliaksandra Sasnovich.
Grație victoriei de la turneul american, sora mai mare a Serenei, devine a 6-a jucătoare din istorie care se impun într-un meci WTA după vârsta de 43 ani. Dodo Cheney, Renee Judy Dalton, Martina Navratilova, Kimiko Date Krumm sunt celelalte tenismene care se mai pot lăuda cu o asemenea performanță.