Venus Williams revine în circuit, deși are 42 de ani

12 06. 2023, 15:55

Venus Williams revine în tenis la aproape 43 de ani. După o pauză de cinci luni de zile, jucătoarea din Statele Unite ale Americii va fi prezentă pe tabloul principal al turneului de 250.000 de dolari, de la s’Hertogenbosch.

Venus Williams, câştigătoare, de-a lungul carierei sale, a nu mai puţin de 49 de turnee WTA, o va întâlni, în primul tur, pe elveţianca de doar 17 ani, Celine Naef. Ultima apariţie a americancei într-un meci oficial s-a înregistrat în ianuarie 2023, la competiţia de la Auckland. Venus Williams a cedat atunci în trei seturi, în faţa chinezoaicei Zhu, scor 6-3, 2-6, 5-7.

Potrivit site-ului oficial al WTA, Venus Williams a obţinut din tenis câştiguri de peste 40 de milioane de dolari. Acestora li se adaugă banii din contractele de sponsorizări.

US Open, o dezamăgire pentru Serena Williams şi Simona Halep

Sora mai mică a lui Venus, Serena Williams, a disputat ultimul său meci din circuit la US Open 2022. Aceasta a fost eliminată în turul al treilea, de australianca Ajla Tomjlanovic, scor 5-7, 7-6, 1-6.

US Open 2023 a reprezentat o mare dezamăgire şi pentru racheta numărul unu a României, Simona Halep. Eliminată încă din turul inaugural, de necunoscuta Daria Snigur, tenismena originară din Constanţa a fost depistată pozitiv la un control anti-doping.

Halep este în continuare suspendată provizoriu şi a ratat prezenţa la Marele Şlem de la Roland Garros. Sportiva în vârstă de 31 de ani va lipsi şi de la Wimbledon.

Fără românce la s’Hertogenbosch şi Nothingham

La primele turnee disputate pe iarbă, România nu va avea nicio reprezentantă. Competiţiile de la s’Hertogenbosch (Olanda) şi Nothingham (Anglia) au ambele premii totale în valoare de 250.000 de dolari. Apogeul sezonului pe iarbă va fi atins la începutul lunii viitoare, atunci când va debuta Grand Slam-ul de la Wimbledon.

Meciurile de pe tabloul principal vor începe în data de 3 iunie. Finala feminină urmează să se joace 15 iulie, iar ultimul act de pe tabloul masculin va avea loc o zi mai târziu, în 16 iulie.