Prezentatoarea primului sezon al emisiunii ”Love Island” este însărcinată. Alina Ceușan, căci despre ea este vorba, va deveni mamă pentru a doua oară. Celebra creatoare de conținut și soțul ei au împreună un băiețel pe nume Rock.
Pe rețelele sociale, vedeta a făcut anunțul sub forma unei scrisori dedicate fiului lor, acesta urmând să aibă un frățior sau o surioară. Vestea i-a luat prin surprindere pe fanii influenceriței.
Prin intermediul unei postări pe social media, Alina Ceușan a dezvăluit că este însărcinată cu cel de-al doilea copil al ei. Anunțul i-a surprins pe fanii vedetei, aceștia din urmă transmițându-i vedetei Pro TV o sumedenie de mesaje.
”Dragul nostru Rock,
Avantajul de a crește alături de un frate sau o soră este că devii tot mai bun la fracții… De asemenea se spune că, indiferent de vârstă, când ești alături de ei, te întorci parcă instant în copilărie.
Asta-i cel mai frumos dar pe care noi ți-l putem da… și atât eu cât și Raul vorbim din experiență pentru că fiecare dintre noi avem pe cine suna și la trei noaptea dacă este cazul. Viața noastră se va schimba din nou, în luna august… și sperăm ca schimbarea să vină în forma celui mai bun prieten pentru tine, iubitul nostru copil”, a spus creatoarea de conținut.
Alina Ceușan este căsătorită de aproape cinci ani de zile cu Raul Tișa. Cei doi se iubesc nespus, iar relația lor pare să fie una foarte solidă. Pe rețelele sociale, vedeta s-a arătat a fi foarte fericită de faptul că, în această vară, familia ei se va mări cu încă un membru.
”Suntem fericiți să anunțăm oficial că ne mărim familia, așteptăm un frățior sau o surioară pentru Rock, care urmează să se nască în luna august a acestui an. Chiar dacă cei din jurul nostru știau, apreciem că de această dată am avut șansa de a face acest anunț sub termenii noștri, cum de altfel cred că fiecare familie merită să o facă, la momentul potrivit.
Va mulțumim pentru toate mesajele private și ca de fiecare dată, vom shareui aceasta călătorie cu voi, our online family pe conturile noastre de socializare”, le-a transmis Ceușan fanilor, potrivit protv.ro.