România a încheiat cu o remiză seria de trei partide, din preliminariile Campionatului Mondial din Qatar. După succesele din Islanda și cu Liechtentein, a venit remiza de la Skopje. Din păcate, echipa lui Mirel Rădoi a fpcut un meci slab, în Macedonia de Nord.
Chiar dacă o victorie urca România pe locul doi în grupă, selecționata lui Rădoi a amenințat rar poarta adversă. Mai mult, portarul Florin Niță a fost cel mai bun om de pe teren, pentru tricolori. Și selecționerul s-a declarat mulțumit de rezultatul final.
Suporterii naționalei nu au fost foarte fericiți de deznodământul din Macedonia. Pe de-o parte rezultatul nu este rău, chiar dacă România putea trece pe locul doi, în fața Armeniei. Dar jocul selecționatei lui Rădoi a dezamăgit total. Într-adevăr, mai ales în atac, României i-au lipsit mai mulți fotbaliști importanți, dar chiar și așa evoluția jucătorilor a fost una palidă.
Ne doream toate cele trei puncte, dar nu s-a putut. Am întâlnit o echipă bună, care a jucat bine în atac, dar și în apărare și a pus probleme mari. Trebuie să fim cinstiți cu noi, este un rezultat echitabil, bun pentru noi. vrem să câștigăm mereu, ăsta este obiectivul, dar nu se paote întotdeauna. Acum atât am reușit. Totuși, avem în continuare șanse importante la locul doi, credem în ele, a explicat Dennis Man
În ultimul timp au părut să fie tensiuni la națională. Cu Macedonia, Dennis Man s-a manifestat, uneori, exasperat de colegul Markovic, care nu a reușit un meci bun. Fotbalistul Parmei a negat că ar fi supărat pe coechipierul său.
În schimb, Răzvan Marin a surprins cu criticile sale la adresa lui Mirel Rădoi. Mijlocașul lui Cagliari a explicat că se simte supărat de faptul că a fost folosit foarte puțin de Mirel Rădoi, mai ales în meciurile importante.
Declarațiile l-au surprins pe Mirel Rădoi, care spune că ar fi preferat ca schimbul de replici cu Răzvan Marin să aibă loc în privat. Totuși, selecționerul a oferit o explicație pentru nemulțumirile mijlocașului:
Știu că au fost anumite discuţii, că de ce Dragoş Nedelcu şi nu Răzvan Marin. Până la partida cu Islanda eram acuzat că de ce nu bat un mijlocaş defensiv şi îl bag pe Răzvan Marin acolo. Acum când nu mai joacă Răzvan Marin acolo, sunt acuzat că de ce nu mai joacă Răzvan Marin şi că este nemulţumit”, a spus Mirel Rădoi, după egalul din Macedonia de Nord.