Vedem în față doar un Munte Negru. Dar vinovații fără vină cer să se facă lumină! – Opinie de Sorin Chiriac

Dezastru. Rușine. Umilință. Frustrare. Deznădejde. Sunt doar o parte dintre cuvintele pe care le-am auzit după una dintre cele mai ”negre” nopți din istoria fotbalul românesc. Și toate sunt valabile, din păcate! Și au fost aruncate cu năduf, cu amar în suflet și cu lacrimi jucându-le în ochi de către toți suporterii echipei naționale a României. Fără excepție! Pentru că această înfrângere jenantă cu Muntenegru ne arată Muntele Negru din față.

O seară de (ne)uitat. Vreodată!

”O seară de uitat” – acesta este singurul mesaj pe care a putut să îl posteze FRF pe pagina oficială de Facebook. Îi înțeleg, era greu să poți posta altceva. Dar îi voi contrazice! Este o seară ”de uitat”, dar nu în sensul de a nu ne mai aduce aminte de ea, ci în sensul de a o privi îndelung. De a ne uita la această seară ”direct în ochi”, de a discuta despre ea zile, săptămâni, luni de acum înainte. Zi de zi, pe site-urile sportive, la emisiunile de profil, pe Facebook, Instagram, pe bloguri, la podcast-uri, la conferințele de presă, oriunde avem ocazia.

”Este o seară tristă, una dintre cele mai triste! E o seară pe care o vom uita greu!”, spunea, imediat după catastrofa națională din Giulești, fostul mare internațional Gică Popescu. Așa este Gică, o vom uita cu greu. Doar că nu vrem să o uităm, de fapt! Nu trebuie să o uităm! Nu ne-am săturat să tot uităm, să ne întoarcem cu spatele, să ne prefacem că nu vedem!?

Știm cu toții că , în realitate, nu este vorba despre această seară. Senzația de furie, de mâhnire, de silă poate, pe care am avut după 0-3 cu Muntenegru este consecința felului în care a fost condus fotbalul românesc în ultimii ani! Umilința de aseară doar ne-a tras de mânecă, să ne uităm, cu ochii larg deschiși la dezastrul din fața noastră! Să ne uităm și să vorbim despre el. Să nu mai ascundem mizeria sub preș…

”Momentul 0” în fotbalul românesc? Da, 0-1, 0-2, 0-3

Am vorbit de atâtea ori despre un ”Moment Zero” în fotbalul românesc. Iată că, după ce anul trecut l-am avut la nivelul echipelor de club, anul acesta îl trăim și la echipa națională de fotbal. Momentul 0 a venit: 0-1 Cu Bosnia, 0-2 și 0-3 cu Muntenegru. Zero pe linie: zero goluri, zero ocazii de gol, zero șuturi pe poartă, zero atitudine. Zero, zero, zero…

La figuri, la mașini, la femei, la postări pe Insta, la declarații pompoase sau belicoase, după caz, suntem tari! Da, la astea suntem campioni mondiali! Nu ne întrece nimeni. Faceți loc, ”Brazilienii Europei” luptă pentru evitarea retrogradării în Liga 3, adică un fel de Divizia C de la la ”naționale”. Asta ne-a rămas, să luptăm pentru a nu fi ultimii într-o grupă în care celelalte trei țări la un loc au puțin sub jumătatea populației noastre, adică sub zece milioane de locuitori!

Se caută un vinovat! Sau mai mulți…

Dar cine este vinovat pentru asta? Jucătorii? Păi, de unde să luăm alții, fraților? Ăștia sunt, de unde să inventăm alții noi? Aaa, bine, că puteam să îi creștem până acum, să îi hrănimc corespunzător, să îi educăm, să îi promovăm pe criterii de performanță și nu de pile și nepotisme, asta da, puteam să o facem!

Selecționerul? Din punct de vedere al selecției nu i s-au reproșat prea multe. I-ați cerut pe Tavi Popescu, pe Olaru, pe Ștefănescu, i-a adus pe toți, ba i-a și băgat să joace. Tactic, ce poți face în nici trei săptămâni? Alcătuirea echipei? Bineînțeles că fiecare dintre noi ar fi făcut-o altfel, dar el a stat zi de zi cu băieții, i-a văzut la antrenamente, a discutat cu ei, așa că era cel mai în măsură să decidă.

Și, realist vorbind, cei de dinainte, Contra, Rădoi, v-au dat pe spate? Aaa, în regulă, că se putea face o altă alegere, un antrenor mai experimentat, ca Hagi, ca Petrescu sau Boloni, de acord. Dar lui Boloni, de exemplu, i s-a închis ușa când a cerut timp pentru a construi. ”Nu avem timp! Noi avem nevoie de rezultate imediate”. Și, iată că, ele nu au întârziat să apară…

Delirium tremens

Răzvan Burleanu? Pe el îmi este greu să îl apăr, dar o face foarte bine singur: ”În ultimii ani am reuşit să consolidăm un model de performanţă managerială în fotbalul românesc şi am stabilit direcţii pentru viitor. Ştim care este planul şi care este direcţia pe termen mediu pentru dezvoltarea întregului fenomen fotbalistic”. Deci, asta este direcția dorită! Ce tot vă plângeți atât!??

Și nu doar că e direcția corectă, dar și peste 100 de ani va fi pomenit numele domnului Burleanu. I-auziți: „Sunt convins că peste o sută de ani, se va putea vorbi despre momentul schimbării de mentalitate în fotbal și despre viziunea la care s-a lucrat cândva, în anii 2020”. Domnul Burleanu va fi în cartea de istorie a fotbalului românesc, da? Ciocu’ mic! V-am ciuruit!

File de istorie…

Și pentru că tot a venit discuția despre istorie, voi încheia cu istorie! Stefan Mugosa va rămâne și el în ”Cartea Neagră” a istoriei fotbalului românesc. Și va avea un loc de cinste, în primul rând, lângă Kenneth Anderson sau Mladen Rudonja.

Tot istoric vorbind, Ungaria vecină ne-a fost victimă la fotbal în ultimii 50 de ani. Aproape că ni se făcuse milă de maghiari, care nu mai ajungeau pe la niciun turneu final și se chinuiau cu echipe din lumea a treia a fotbalului. Iată că, roata fiind ca mingea de fotbal, rotundă, s-a întors și acum a venit rândul lor să ne compătimească. Când noi pierdeam în Muntenegru, ei băteau Italia (1-0), apoi făceau egal cu Germania (1-1), iar când muntenegrenii ne dădeau cu Giuleștiul în cap, maghiarii umileau finalista Euro, Anglia, cu 4-0 pe teren britanic!

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

Și ca să nu las cuțitul în rana patriotardă, o să-l și scot! Știți ce zi este astăzi? 15 iunie nu e doar ziua în care luam vacanță pe vremuri, ci și ziua în care naționala României câștiga un meci la un Campionat Mondial. Adi Ilie dădea un gol fabulos în poarta lui Mondragon, și ”tricolorii” băteau din nou Columbia la un turneu final… Ooooof, parcă a trecut o viață de atunci! Și câte vor mai trece până vom mai trăi așa ceva… Dar, vom mai trăi vreodată așa ceva?