Vasile Mogoș, încântat de o posibilă colaborare cu Adi Mutu la FC U Craiova: „Am auzit că e un antrenor foarte bun! Mă onorează interesul lor”

Dragos Stefanescu 06.08.2021, 13:37
Vasile Mogoș, încântat de o posibilă colaborare cu Adi Mutu la FC U Craiova: „Am auzit că e un antrenor foarte bun! Mă onorează interesul lor”

FC U Craiova 1948 are un start de sezon în Liga 1 sub așteptările conducerii clubului. Cu 2 înfrângeri și o victorie, echipa antrenată de Adi Mutu își dorește rezultate mult mai bune în viitor. În acest sens conducerea clubului încearcă repatrierea unui internațional român. Se pare că, Vasile Mogoș ar fi încântat de o posibilă colaborare cu Adi Mutu la Craiova.

Vasile Mogoș a rămas liber de contract

Luna trecută, Consiliul Federației Italiene de Fotbal a hotărât excluderea echipei Chievo din Serie B. Problemele financiare ale clubului din Verona au dus la această decizie drastică.  Printre cei afectați de această măsură a fost și jucătorul român Vasile Mogoș (28 de ani). Fundașul român a fost unul dintre jucătorii de bază a lui Chievo în sezonul trecut de Serie B. Românul a jucat în 37 de partide, reușind să marcheze 4 goluri şi a oferit 6 pase decisive.

Fundașul român, rămas liber de contract după excluderea echipei sale din Serie B, a intrat în vizorul mai multor echipe din Italia dar și din România. Echipa din Liga 1 care este interesată de aducerea lui Mogoș este FC U Craiova. Echipa antrenată de Adi Mutu ar avea mare nevoie de un fotbalist cu experiența lui Mogoș.

Mogoș nu exclude venirea la FC U Craiova

Vasile Mogoș, care are trei selecții pentru echipa națională a României, a evoluat până acum doar la echipe din Italia. Echipele pentru care a jucat fundașul român sunt: Teramo, Reggiana, Ascoli, Cremonese și Chievo.

Întrebat despre o eventuală venire la FC U Craiova, Vasile Mogoș s-a arătat încântat de interesul oltenilor pentru el. În același timp, fundașul a declarat că ar fi o bucurie pentru el să poată lucra cu antrenorul Adrian Mutu, care a făcut furori în Italia în perioada în care activa ca jucător.

„În viață nu se știe niciodată. Mă onorează interesul celor de la Craiova, dar nu pot să spun prea multe. Am avut o simplă discuție cu domnul Pușcaș, nimic concret, nu s-a ajuns la negocieri.

Adrian Mutu a fost cel mai bun fotbalist român care a jucat în Italia. Am avut colegi care au jucat cu el la Cesena și l-au caracterizat „troppo forte”, foarte puternic. Am vorbit cu Marius Marin, care joacă la Pisa și a lucrat cu Mutu la tineret, și mi-a zis că este un antrenor bun. Îi urez mult succes!

Am devenit jucător liber și pot semna cu orice echipă ce are un proiect care să-mi placă și unde să mă simt bine. Acum mă duc acasă, la San Domingo, la părinți, voi continua să mă pregătesc și aștept să văd ce se va întâmpla”, a declarat Vasile Mogoș pentru Gsp.ro.

 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622