Variantă uluitoare pentru finala campionatului FCSB – CFR Cluj. Unde vrea Becali să ducă echipă pentru meciul de titlu. “Încercăm asta!”

Moldoveanu Camelia 03.05.2022, 14:16
Variantă uluitoare pentru finala campionatului FCSB – CFR Cluj. Unde vrea Becali să ducă echipă pentru meciul de titlu. “Încercăm asta!”

Gigi Becali este în căutarea unui stadion pe care să se dispute confruntarea dintre FCSB – CFR Cluj, în ultima etapă a acestui campionat. Cu alte cuvinte, derby-ul care o decisă câștigătoarea titlului de campioană. Finanțatorul „roș-albaștrilor” a ajuns la o variantă uluitoare.

Finala campionatului FCSB – CFR Cluj s-ar putea disputa în București, însă nu în Ghencea

În ultima etapă a acestui campionat, iubitorii fotbalului o să afle cine câștigă titlul de campioană. Între timp, Gigi Becali face cereri peste cereri pentru ca FCSB – CFR Cluj să se joace pe arena din Ghencea. Omul de afaceri a ajuns cu petițiile pâna la Guvern și Parlament:

Am făcut cereri peste cereri, nu am primit un răspuns, că lor le e frică să dea răspuns. Acum fac cereri și la Guvern, și la Parlament, un fel de petiții”, a transmis Gigi Becali.

Între timp, s-a vehiculat și varianta mutării meciului la Buzău. Însă, Gigi Becali propune o altă soluție pentru meciul FCSB – CFR Cluj. Patronul „roș-albaștrilor” îl „invită” pe Gheorghe Mustață să discute cu galeria Rapidului pentru ca FCSB să poată juca finala în Giulești.

Mă gândeam, dar să nu supăr, ca Lavrov, care a zis o prostie mai mare decât el, să vorbesc cu Mustață, să vorbească cu șefii de galerie de la Giulești, de la Rapid, și dacă se înțeleg ei nu e nicio problemă. Să vorbească Mustață. Ei dușmănia lor o au cu Dinamo. Să vorbească ei între ei și să încercăm asta, dacă ar accepta.

Dacă nu acceptă galeria, nu poți să ai pretenții, că e Giuleștiul lor. Poate vor să zică că repară anomalia și vor spectacol fotbalistic. Întâi să se înțeleagă galeriile și după aia fac și cerere”, a declarat Gigi Becali, la Pro Arena.

Finanțatorul FCSB își pune speranțele în Laurențiu Reghecampf

Luni seară, FCSB a primit vizita celor de la FC Argeș în runda cu numărul 7 a play-off-ului Ligii 1. Formația roș-albastră avea nevoie de o victorie pentru a se apropia din nou la două puncte de liderul CFR Cluj. Echipa lui Toni Petrea a avut însă o misiune mult mai ușoară decât se aștepta.

FCSB a început în forță meciul și a deschis scorul în minutul 8, prin Florin Tănase, care a transformat un penalty. Formația roș-albastră a dominat copios jocul și a mai marcat de trei ori. Darius Olaru a punctat în minutele 34, respectiv 83, iar Iulian Cristea a înscris și el în minutul 65. Astfel, FCSB a câștigat meciul cu scorul de 4-0 și se menține în lupta pentru titlu.

Pe fondul luptei la titlu, Gigi Becali a explicat care este scenariul perfect în viziunea sa pentru ultimele trei etape din play-off-ul Ligii 1. Mai mult, finanțatorul FCSB a dezvăluit că are o înțelegere cu Mihai Rotaru. Astfel, cele două cluburi se obligă să folosească cei mai buni jucători în meciurile rămase până la finalul sezonului.

Finalul de sezon, cum aș vrea eu, după inima mea, aș vrea să joace pe bune Argeșul și să venim noi pe primul loc. După, să-i bată Craiova pe CFR și să nu mai jucăm în ultima etapă, așa ar fi după inima mea, dar cred că vom juca în ultima etapă și vom câștiga meciul. Dacă nu e posibil așa, să-i bată Craiova și să ne ajute și egalul.

De să fie tratat mai ușor cel cu CFR? Am convenție cu Rotaru, să nu mai facem ce s-a întâmplat (n.r. să joace cu echipa a doua). A făcut-o el o dată, apoi am făcut-o și eu. Plus de asta, acolo este Reghecampf care e un om corect”, a declarat Gigi Becali, la Pro Arena.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622