Valentina Pelinel a vorbit într-un moment de sinceritate despre drama care i-a schimbat viața. Soția lui Cristi Borcea a recunoscut că a suferit cumplit după ce și-a pierdut tatăl, mai ales că familia sa se descurca destul de greu cu banii.
Valentina Pelinel provine dintr-o familie modestă, iar situația financiară nu a fost întodeauna roz. Ea și-a pierdut tatăl în perioada în care era doar un copil, iar asta a afectat-o. Fostul manechin a povestit care au fost încercările care i-au umbrit copilăria.
Moartea tatălui meu a fost un moment crucial. Adolescentă fiind, m-a afectat teribil, însă m-a și educat și mi-a cultivat reziliența. Apoi, pe parcurs au existat și alte situații dificile pe care am fost nevoită să le confrunt, însă fiecare experiență prin care trecem ne învață ceva bun, dacă suntem dispuși să o punem într-o perspectivă de creștere, o oportunitate, și nu de stagnare. Nu este ușor și e nevoie de timp să vindeci orice rană, dar este posibil cu încredere și credință.”, a declarat Valentina Pelinel pentru viva.ro.
Soția lui Cristi Borcea a fost invitată în podcastul găzduit de Ameri Nasrin, de pe YouTube, unde a povestit despre drama care i-a marcat copilăria. Fostul manechin a rămas fără tată când avea doar 15 ani. Ea a fost nevoită să renunțe la studii în urma acestei tragedii. Blondina a trebuit să se angajeze pentru că avea nevoie de bani.
Tata știa că visam să devin manechin și râdea de mine. Era un om cum spunem noi românii, de caterincă. Râdeam, ne distram, jucam cărți, ne trișam unul pe altul. Jucam remi, puneam pariuri la televizor, ne uitam la concursuri de mașini, de toate. Nici mama, nici tata, nu m-au luat în serios. Tatăl meu a murit când eu aveam 15 ani și jumătate, apoi eu am câștigat Top Model România la câteva zile după decesul lui, chiar când ar fi fost ziua lui, atunci am câștigat concursul. Zi pe care nu a mai apucat-o. De acolo a început să mi se schimbe viața. A fost greu ca și copil să înțelegi așa ceva. Dumnezeu mi-a trimis ceva imediat, să mă țină echilibrată. Pentru că eu îmi doream și visam să ajung manechin.”, a relatat Valentina Pelinel în podcastul lui Ameri Nasrin, conform viva.ro.
Fosta soție a lui Cristian Boureanu s-a înscris din nou la studii, după ce a intrat în lumea modei. Ea a studiat în America, unde a trebuit să facă cinci ani de liceu.
Mi-am lăsat școala ca să fac bani să fiu independentă, să-mi ajut familia. Păi asta trebuie să fie o laudă, nu o judecată. M-am dus să muncesc, să-mi fac un viitor. Dacă nu prindeam trenul ăsta când mi-a ieșit în cale poate nu-l prindeam niciodată. Studiam 5-6 ore pe zi ca să termin liceul în America. Dar îmi place să învăț și învăț în continuare despre orice. Am răbdare că am lăsat ceva neterminat. Eu am făcut liceul de la 0. Și am studiat 5 ani și mi-am luat diploma. Am absovit și Facultatea de Marketing de la Facultatea din Cornwell.”, a mai spus Valentina Pelinel.