Valentina Pelinel a dezvăluit ce face Borcea în fiecare seară: “În rest, ne facem toate poftele”
Fără îndoială, cuplul Borcea – Pelinel este unul dintre cele mai solide din showbizul autohton. Fostul model și omul de afaceri au împreună trei copii și sunt mai fericiți ca oricând. Recent, Valentina Pelinel a dezvăluit un obicei de la care soțul ei nu se abate niciodată. Iată ce face Cristi Borcea în fiecare seară.
Valentina Pelinel, despre obiceiul lui Borcea. Ce face fostul acționar de la Dinamo în fiecare seară
Într-un interviu recent, Valentina Pelinel a făcut o serie de dezvăluiri inedite din relația cu Cristi Borcea. Cei doi soți au trei copii, dar și multe afaceri de gestionat. Chiar dacă au un program destul de încărcat, sportul a devenit un obicei în familia milionarului, așa că Borcea nu renunță sub nicio formă la exercițiile fizice.
”Investim în noi și în familia noastră, așa cum e normal să fie. E respect de sine să ai grijă de sănătatea ta și de felul cum arăți. Eu ratez oricând cu plăcere o ieșire în oraș în favoarea orei de aerobic, iar Cristi oricât de mult muncește zilnic, seara e la sală(…) Aleargă pe bandă, dar și forță. Suntem ambițioși”, a mărturisit soția lui Cristi Borcea pentru Cancan.
Fostului patron de la Dinamo îi plac dulciurile
Pelinel și Borcea încearcă să mențină o viață echilibrată din punct de vedere alimentar, însă nu țin o dietă strictă. Cei doi își mai fac și poftele din când în când. În cadrul aceluiași interviu, frumoasa blondină a dezvăluit ce îi place cel mai mult lui Cristi să mănânce.
”Din punct de vedere alimentar, nu evităm nimic, dar menținem un echilibru. Ne facem toate poftele. Din când în când mâncăm și cartofi prăjiți cu brânză rasă și roșii. Eu sunt cu covrigii, merdenelele și gogoșile.
Lui Cristi îi plac dulciurile. Dar și când exagerăm, trecem pe pește, salate și sucuri. Asta e ideea, să menții un echilibru. Să mănânci e una din bucuriile vieții și merită orice efort”, a adăugat soția omului de afaceri.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea au ajuns în fața altarului în 2018. Fostul acționar de la Dinamo și actuala lui soție au împreună trei copii. De-a lungul anilor petrecuți împreună, cei doi au trecut prin perioade dificile, însă au reușit să rămână uniți. Valentina i-a fost mereu aproape lui Cristi, chiar și în cele mai grele clipe. Acum, ei se simt împliniți și se bucură din plin de familia pe care o au împreună.