Va fi cea mai frumoasă iubită de fotbalist din România. Iubita noului jucător de la Petrolul rupe deja netul cu aparițiile sale.
Astăzi, Petrolul a oficializat transferul lui Lukas Zima, un portar ceh cu experiență, în vârstă de 29 de ani. Pe lângă un CV impresionant, goalkeeper-ul are și o iubită care fură toate privirile.
Deși încă nu a debutat la Petrolul, Lukas Zima s-a făcut „remarcat” datorită iubitei sale, Simona Pechal, care este de o frumusețe răpitoare.
Simona Pechal este stilist vestimentar și strânge sute de aprecieri pe Instagram, acolo unde postează imagini în ținute exotice.
Lukas Zima este un portar cu mare experiență, acesta evoluând în tricoul mai multor echipe din Italia: Genoa, Reggiana, Unione Venezia, Mantova, Perugia și AS Livorno. În ultimele două sezoane, acesta a evoluat la VVV-Venlo, în eșalonul secund din Olanda.
„Oficial: Lukas Zima este jucătorul Petrolului Ploiești! Portarul ceh s-a alăturat lotului «galben-albaștrilor», în cantonamentul de la Rogla.
În vârstă de 29 de ani, Zima s-a format la juniorii Slaviei Praga, dar a ajuns de tânăr în Italia, încă din 2014, la echipa „Primavera” a clubului Genoa. A fost promovat rapid la prima formație a genovezilor și a făcut parte din lotul „grifonilor” pe parcursul mai multor sezoane de Serie A. În Peninsulă a mai jucat pentru Reggiana, Venezia, Mantova, Perugia și Livorno, bifând 31 de prezențe în Serie B, iar din vara lui 2021 a evoluat pentru formația olandeză de eșalon secund Venlo. Zima a jucat pentru selecționatele de juniori ale Cehiei la diverse categorii de vârstă, adunând, de asemenea, și 15 apariții pentru reprezentativa U21 a țării sale. Bun venit, Lukas Zima!”, se arată în comunicatul emis de Petrolul.