Ionuț Radu ar putea ajunge la echipa ce a fost recent ce a negociat cu Jose Moruinho. Potarul român vrea să joace mai mult și ar putea pleca din Premier League.
Acesta este pe lista lui Al-Shabab, fosta echipă a lui Marius Șumudică. Saudiții au trei portari în lot, niciunul cu o valoare de peste un milion de euro.
Ionuț Radu este, în prezent, la Bournemouth, acolo unde este împrumutat, până la finalul sezonului, de Inter. Fotbalistul de 26 de ani este rezervă.
Și-a asumat acest statut când a semnat cu britanicii: este al doilea după Neto, joacă doar când acesta este accidentat, ori în meciurile din Cupele Europene.
Totuși, acum vrea să joace mai mult, pentru a avea șanse să prindă lotul pentru EURO 2024. La Bournemouth riscă să nu mai apere, în acest sezon.
După oferta de la Nice, un alt club important îl vrea. Al Shabab, unul dintre cele mai tari cluburi din Arabia Saudită, îl vrea pe român. Aceștia caută o variantă după ce titularul Seung-Gyu Kim s-a accidentat la Cupa Asiei.
Ionuț Radu a jucat cinci meciuri la Bournemouth. A mai jucat la Inter, Genoa, Parma, Cremonese și Auxerre, înainte să semneze cu gruparea din Premier League.
La Al Shabab mai joacă nume importante, precum Yannick Carrasco. De asemenea, aceștia negociază cu Ivan Rakitic, dar și cu Miguel Almiron.