Urmărită și turnată la Securitate de apropiați, a vrut să se lase de sport! Drama tulburătoare trăită de Violeta Beclea Szekely, vicecampioană olimpică la Sydney 2000

Campioană europeană, vicecampioană olimpică și de cinci ori vicecampioană mondială, Violeta Beclea Szekely are în spatele carierei sale o poveste tulburătoare. Victimă a securității din epoca comunismului, fosta atletă a fost pe punctul să renunțe la sportul de performanță, dat fiind faptul că deși în țară câștigase tot ce se putea, peste hotare nu-i era permisă  ieșirea, din cauza unei anonime, potrivit căreia aceasta fusese reclamată că urma să plece definitiv din țară.

Nici vorbă de așa ceva, însă. Astăzi, la zeci de ani distanță, Violeta Beclea ne mărturisește că-i este teamă să-și ceară dosarul de la Securitate, pentru a nu avea vreo dezamăgire când va afla numele persoanei care i-a făcut atât de mult rău, schimbându-i, practic,întregul destin.

Într-un interviu exclusiv, acordat pentru playsport.ro, sportiva ne vorbește despre vânătăile din cantonamente, despre cum au fost puse la adăpost lingourile de aur (8 kilograme) cucerite în Golden League, despre cum i-a fost răscolită casa de persoane necunoscute și nu numai…

De la vânătăile pe fese până la problemele cu Securitatea

Au trecut ani de la ultima ta mare performanță, și ai decis să rămâi alături de olimpicii noștri. Ce a stat la baza acestei hotărâri?

Am decis să vin la COSR deoarece am vrut să dau ceva înapoi sportului românesc, care mi-a adus atât de multe satisfacții. Am simțit că pot aduce un plus valoare și am pus tot sufletul în activitatea mea.

Cu ce amintiri ai rămas din sportul în care te-ai consacrat? Care a fost cel mai fericit moment, trăit la maximă intensitate?

Am multe amintiri frumoase din cantonamentele, concursurile sau revelioanele pe care le-am petrecut împreună cu colegii de antrenament. De pildă, îmi aduc aminte un episod petrecut în iarna anilor 1983-1984.. Eram in cantonament, în Poiana Brașov, iar într-o duminică, dl Puică (n.r. antrenorul coordonator al lotului) ne-a trimis la alergare pe Postăvaru. Eram împreună cu Maricica Puică, Paula Ivan și alte colege. Toate ne-am pregătit cu câte o pungă în buzunar pentru ca întoarcerea să fie ca si cum am fi coborât cu sania. La masajul de a doua zi, individual, Titi Dănicel observă la prima dintre noi niște vânătăi dubioase pe fese si coapse. Intră a doua, aceleași vânătăi, La fel și cu a treia. Nea Titi intră la idei și be întreabă: fetelor, dar ce-ați pățit, v-a bătut la fund pe toate dl Puică? De fapt, vânătăile erau de la contactul cu gheața pe alocuri și denivelările create de zăpadă…

În ceea ce privește cel mai fericit moment, trăit la maximă intensitate, a fost atunci când am câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000 dar și competiția Golden League din 2001.

Securitatea a oprit-o să părăsească România

Dar cel mai trist?

Cel mai trist moment din viată mea rămâne, de departe, anul 1987 când securitatea nu mi-a mai dat voie să plec în străinătate. Atunci am vrut să renunț la sport. Deși în țară câștigam tot ce se putea, afară nu puteam concura. Crosul de la Istanbul, unde în sfîrșit mi s-a dat acceptul să particip, a fost practic o ultimă încercare, înainte de a renunța la atletism.

Ce s-a întâmplat, mai exact?

Aproape doi ani nu am avut voie să ies din țară. Cineva a dat la securitate o notă informativă din care reieșea că aș avea intenția să nu mă mai întorc în România. Nici prin cap nu-mi trecuse vreodată acest lucru. Deși eram campioană națională, câștigăm tot ce se putea câștiga, de fiecare dată când solicitam pașaportul pentru a pleca afară, mi se respingeau toate cererile pe care le făceam. La un moment dat, mama mea, Dumnezeu să-o ierte, a mers la miliția din Suceava pentru a spune că nu am de gând să rămân. Cei de-acolo îi spuneau tot timpul că lucrurile nu stau chiar așa și că dacă voi pleca, nu mă voi mai întoarce. Dacă am văzut că lucrurile nu se pot rezolva în nici un fel, am cerut o audiență la șeful Inspectoratului Județean de Miliție Suceava, un anume colonel Gheorghe Șimon. Ulterior, aveam să aflu că era socrul cunoscutului fotbalist, Ioan Andone. Omul m-am primit la el în birou, m -a ascultat și mi a spus că există această sesizare, dar că nu-mi poate da numele persoanei care a făcut-o. Mi -a promis că mă va ajuta și îmi va da pașaportul să plec la următoarea competiție internațională. Și s-a ținut de cuvânt. Aș putea spune că datorită dânsului am continuat să fac sport de performanță. Am plecat la Instabul foarte motivată, pentru cursa de cross, care era de 4.500 de metri pe un teren variat. Eu eram practic rezervă, pentru că m-am calificat a patra. Norocul, şansa, destinul şi munca mea, poate şi răutatea şi îndârjirea acumulată pe parcursul acelui an şi jumătate m-a adus campioană balcanică, surprinzător pentru toată lumea.

Simțeai că ești urmărită de securitate?

Da, eram urmărită la propriu, telefonul de acasă îmi era scultat tot timpul. Aveam indicii clare…Când sunam, ridicam receptorul, formam numărul, iar câteva secunde era ca un gol. Auzeam cum altcineva deschidea un telefon, și abia apoi suna. După ce închideam, ridicam receptorul și nu aveam ton. Apoi simteam cum se închide un alt telefon. În plus, cineva mi-a intrat în casă, în timp ce mă aflam la antrenament. Doar mi s-a umblat în lucruri, nu mi s-a furat nimic. Locuiam singură, într-o garsonieră la Suceava. Antrenamentul îl făceam la stadionul care era chiar gard în gard cu Miliția de atunci. Apoi, la fiecare competiție peste hotare, se pleca cu securitatea în delegație. În toate deplasările, un om de-al lor stătea pe ultimul scaun din avion.

Și-a transformat lingourile de aur în bani

Ai început sportul de performanță destul de târziu. Dintr-o fericită întâmplare, s-ar putea spune. Când erai copil, îți imaginai că vei ajunge o campioană? 

Am început atletismul de performanta la 14 ani, vârsta optimă deoarece aceasta disciplină sportivă nu trebuie începută prea devreme. Nicio clipă în copilăria mea nu mi-am închipuit ca voi ajunge vreo campioană. Aș putea spune că nici imediat după ce am început practicarea atletismului nu mă gândeam la acest lucru. Mama mea își dorea să devin medic, să mă întorc la dispensarul din satul natal însă, visul meu era să devin magistrat. Nu știam atunci că soarta îmi pregătise un alt drum.

Ce s-a întâmplat cu lingourile de aur pe care le-ai cucerit în Golden League?

Lingourile de aur câștigate în competiția Golden League le-am primit direct într-o banca din Elveția unde le-am ținut o perioada de timp. Ulterior, le-am transformat în bani.

Alexandra, fiica ta, avea înclinații spre sport, dar, nu a fost să fie…Ai vreun regret din acest motiv?

Alexandra avea înclinații pentru sport însă nu și-a dorit acest lucru, spunându-mi că daca ar îmbrățișa o activitate de performanță în sport s-ar afla într-o continuă comparație cu mine și nu își dorește acest lucru. I-am acceptat decizia și am fost alături de ea în tot ce și-a dorit să facă. Alexandra este pentru mine cea mai mare realizare de care sunt extrem de mândră. A cochetat cu teatrul o perioada iar acum urmează cursurile cele de-a doua facultăți, Dreptul.

Retragere cu zâmbetul pe buze

Revenind la sport, de ce crezi ca, în prezent, numărul sportivilor care suferă accidentări serioase este mai mare decât în perioada ta?

Din punctul meu de vedere, numărul sportivilor care suferă accidentari serioase este mai mare decât in perioada mea ca urmare a faptului că aceștia sunt forțați înaintea vârstei biologice.

Cum ai trăit primele luni de când te-ai lăsat de sport? Cât de greu ți-a fost?

Primele luni după ce m-am lăsat de sport au fost normale, exact ca atunci când încheiam un sezon competițional iar, retragerea din activitatea competițională, nu a fost una dificilă. Am înțeles că s-a încheiat un capitol din viată mea iar un altul stătea să înceapă.

Acum, la ani distanță, ai aflat cine a stat la baza acelei scrisori anonime către Securitate?

Trebuie să-mi iau dosarul, dar nu m-am preocupat până acum de acest lucru. La acea vreme, domnul Șiman mi-a zis că e cineva din imediata mea apropiere. Sincer, mi-e frică sa aflu. Pentru ce să mă mai încarc negative? Am depășit demult acel moment, am suferit destul.