Universitatea Craiova pregătește câteva transferuri tari în această iarnă, în speranța că titlul ajunge în Bănie în 2021. Postul de portar este unul pe care Corneliu Papură cere întăriri, nemulțumit de prestațiile lui Mirko Pigliacelli. Italianului i se reproșează în special eroarea de la primul gol din partida pierdută în fața celor de la FCSB. Când a primit gol la colțul scurt de la Dennis Man.
Suedezul Isak Pettersson, 23 de ani, este portarul pe care îl vrea Craiova pentru partea a doua a sezonului, scrie GSP. Contractul acestuia cu Norrkoping a expirat și ar putea fi adus din postura de jucător liber de contract. Dar competiția pentru semnătura lui Petterson va fi mare. Astfel că oltenii trebuie să îi propună un salariu peste media echipei. Tânărul portar a debutat deja pentru echipa națională a Suediei, în noiembrie 2019, într-un amical disputat contra Islandei. La 23 de ani, suedezul are deja peste 100 de meciuri în prima ligă, pentru Norrkoping și Halmstads.
Isak Pettersson nu este un portar de talie, doar 1,83 metri înălțime. Este chiar mai scund cu un centimetru decât Mirko Pigliacelli, de asemenea un portar care se bazează pe reflexele de pe linia porții. Dar suedezul și-a demonstrat deja calitățile în Suedia și a jucat și în preliminariile Europa League pentru Norrkoping. Este văzut de specialiști ca viitorul titular al echipei naționale.
Mirko Pigliacelli mai are contract cu Universitatea Craiova până în 2022. Dar impresarul său spunea încă din urmă cu mai multe luni că vrea să îl ducă în Italia.
„Vom încerca să-l readucem pe Pigliacelli în Italia sau să încercăm o mutare pe piața de transferuri internațională”, spunea Danilo Caravello, impresarul portarului italian, pentru Tuttomercato.
Universitatea Craiova mai are pe listă și un portar polonez. În cazul în care Pettersson nu va accepta salariul de aproximativ 150.000 de euro care urmează să îi fie propus. Adam Mieczyslaw Stachowiak este portarul de care l-au mai urmărit oltenii, scrie ProSport. Și acesta este liber de contract și cu siguranță ar accepta un salariu mai mic. Mai ales că este liber de contract încă din luna aprilie a anului trecut, când se despărțea de Denizlispor. Polonezul de 34 de ani este un portar de 1,90 metri, cotat de Transfermarkt.de la 400.000 de euro. A bifat 161 de meciuri în prima ligă din Turcia, dar și aproape 100 în cea poloneză. A mai jucat în Cipru și Bulgaria.