Universitatea Craiova își întărește echipa, primul transfer a fost bifat chiar astăzi. Și-au adus unul dintre cei mai buni portari din România și și-au supărat actualul om din poartă. Oltenii au făcut anunțul oficial.
Universitatea Craiova a anunțat oficial, astăzi, că David Lazăr o să fie noul portar al echipei . Jucătorul de 29 de ani a plecat liber de contract de la Astra Giurgiu după 4 ani. Cu toate că și-l doreau încă din iarnă, oltenii au așteptat perioada de mercato pentru a-l putea lua gratis.
??????? | BUN VENIT LA ȘTIINȚA, DAVID! ?
Clubul Universitatea Craiova anunță faptul că a semnat un contract valabil pe 4 ani cu opțiune de prelungire pentru încă un an cu David Lazar.
Noul nostru goalkeeper se află în cel mai înalt punct al carierei sale de până acum, a debutat în echipa națională a României toamna trecută, reușind, de asemenea, să impresioneze în campionatul intern.
Îi dorim mult succes lui David Lazar în familia alb-albastră.
#BunVenitDavid”, au scris pe Facebook cei de la Universitatea Craiova.
Jucătorul de la națională are mare concurență în Bănie. Mirko Pigliacelli, unul dintre cei mai importanți jucători de la echipa craiovenilor, este foarte deranjat de venirea lui David Lazăr. Întrebat în urmă cu o săptămână ce părere are despre zvonurile potrivit cărora o să aibă concurență în poartă, italianul a avut un răspuns foarte acid.
Nu mi-am dorit să plec niciodată, dar dacă vine un alt portar… dacă aşa e, dacă nu e aşa, vorbim degeaba. Dacă e luat, poate cineva nu mai are încredere în mine, dar eu am mare încredere în Craiova, nu mi-am dorit niciodată să plec”, a spus atunci Pigliacelli.
Echipa patronată de Mihai Rotaru a pus ochii pe fotbaliști de la adversara din finala Cupei. Universitatea Craiova aduce trei jucători de la retrogradata Astra! Deși acum 5 ani sărbătorea câștigarea titlului, echipa giurgiuveană a reușit „performanța” de a ajunge în Liga 2
Craiovenii sunt puși pe treabă pentru sezonul următor. Staff-ul clubului a pus mai întâi ochii pe un atacant de careu. Primul pe listă, Cephas Malele (27 de ani), golgheterul celor de la FC Argeș. Dar nu se știe dacă transferul se va și concretiza. Ar mai fi Jovan Markovic (20 de ani), jucător al Craiovei, dar care a fost împrumutat la Academica Clinceni. Markovic s-a descurcat foarte bine la revelația acestui sezon de Liga 1, așa că juveții ar cam vrea să-l cheme înapoi.