Carmen Negoiță a surprins pe toată lumea. La 43 de ani, ea a ales să renunțe la haine pentru o ședință foto. Fosta soție a lui Ionuț Negoiță a făcut publice imaginile.
Carmen a ales să se implice în proiectul F.A.C.E., al lui Vali Bărbulescu. Acest proiect are ca scop eliminarea body shaming-ului, adică a fenomenului de dizcreditare a persoanelor datorită imperfecțiunilor, a formelor ori a dimensiunilor corpului lor.
Ea a ales să se implice în acest proiect, explicând că femeile au nevoie să fie sigure pe ele, fără să se rușineze de felul în care arată corpul lor.
„Chiar dacă am fost mereu sigură pe mine, mi-a luat mult timp să învăț ce înseamnă să fii femeie și încă mai învăț. Maturizarea precoce și intrarea în energia masculină m-a ținut mult timp departe de a înțelege ce înseamnă corpul femeii. Când am rămas gravidă, vedeam cum corpul meu se modifica, dar nu știam de ce.
Am învățat totul singură, mi-am cumpărat cărți și mi-am promis că eu voi vorbi cu copiii mei deschis despre toate aceste lucruri. Nu trebuie să ne rușinăm de corpul nostru, chiar dacă nu este perfect și nu trebuie să acceptam părerile celorlalți ca fiind valorile noastre. Dar nici nu trebuie să ignoram faptul ca un corp sanatos aduce beneficii atat din punct de vedere al sanatatii, cat si al self esteem-ului”, a spus Carmen Negoiță.
Carmen Negoiță este fosta soție a lui Ionuț Negoiță, fost acțoinar majoritar al lui Dinamo. Ea a devenit cunoscută și după ce a participat la celebrul show ”Bravo, ai stil!”.
Ea deține două afaceri, pe care le administrează împreună cu mama și sora ei.
„Una cu preparate raw-vegan şi alta cu import de acoperitoare de sol: mochetă, parchet, LVT, linoleum. Dar toată lumea crede că, dacă faci business, automat ai şi foarte mulţi bani cash.
Dar, ca să conduci o afacere şi să supravieţuieşti pandemiei şi crizelor, să renovezi sediul, să faci investiţii ai nevoie să pompezi bani. Plus că eu nici nu stau foarte mult la firmă, fac doar anumite lucruri, iar pe administrativ se ocupă mama şi sora mea”, a explicat vedeta, care a spus că o parte din veniturile ei vin din activitatea în mediul online, iar cealaltă parte din afacerile de familie.
„Vin din mai multe locuri, parte din blogging, parte din firmă. Am predat şi nişte cursuri, la un moment dat, pe zona de healthy fast cooking şi câteva cursuri despre garderoba de bază. Acum pregătesc un proiect care o să surprindă, pentru că e pe un domeniu total diferit de ce am făcut până acum, dar care sper să fie de ajutor pentru toate femeile, să le facă viaţa mai uşoară”, a mai spus ea pentru okmagazine.ro.