Uniforia, sau spiritul Euro 2020

Marius Mitran 28.06.2021, 10:38
Uniforia, sau spiritul Euro 2020

Știți ce reprezintă acest cuvânt, Uniforia? Așa se numește mingea oficială a Campionatului European, care ascunde, în denumirea ei, cel mai probabil, un joc de cuvinte, cerut de simbolistica EURO, dar și de impunerile unei lumi dirijate de departamentele de marketing, de imagine și de comunicare ale giganților economici care susțin întreaga competiție.

Uniforia, sau spiritul Euro 2020

Uniforia, nu? Ce mândru sună acest cuvânt, vorba poetului. Dar de poezie e vorba aici, într-un Turneu Final întins de-adevăratelea prin toată Europa? Cel mai probabil, nu.

E vorba de bani. Apoi, e vorba tot de bani și abia în al treilea rând e vorba mai ales de bani. Și ca să explice atâta solidaritate în cuget, deși mai puțină în simțiri, forul continental, prin departamentele pe care le-am amintit, și nu doar prin ele, a zis că toți suntem ca unul, toți suntem o unitate a bucuriei în deplasare, a euforiei (a Uniforiei!) care strânge laolaltă. Planeta se rotește tot mai tare în jurul propriilor slăbiciuni, iar fotbalul e una dintre cele mai mari.

Un EURO jucat în 11 orașe din 11 țări, o sărbătoare a unei farfurii din al cărei conținut să sorbim cu toții, din Est spre Vest și din Sud în Nord, care mai putem, desigur. Ce poți să îți dorești mai mult de la o competiție care și-a deschis atât de mult porțile încât aproape că îți este jenă să mai spui ce se află dincolo de ele? Pentru că nu doar banii mulți reprezintă o coordonată a fotbalului ultimelor decenii, ci și consecințele producerii lor. Și cam care sunt urmările? Le știm, ne-am învățat cu ele, ne-am adaptat la ele. Suntem vaccinați, ca să folosim un termen la mare căutare azi.

Christian Eriksen, la un pas de moarte

Christian Eriksen se prăbușește, inert, în chiar prima repriză a primului meci al echipei sale naționale și scapă de moarte grație colegului său Kjaer, grație echipei de medici și pentru că Dumnezeu a fost, în acea după amiază, la Copenhaga, găsise bilet. Ce noroc!

Spectacolul trebuie să continue însă, și chiar continuă. Danemarca pierde meciul, în care ratează și o lovitură de pedeapsă, ce ironie, îl pierde și pe cel care a urmat, cu Belgia, dar își revine și învinge Rusia cu 4-1, devenind prima echipă din istorie care se califică dincolo de faza grupelor, după ce pierde primele două partide. Mai mult, în “optimi” pulverizează Țara Galilor, 4-0. De la meciul cu Belgia, înaintea fiecărui meci, Danemarca flutură un tricou în roșu și alb, gigant, cu numele lui Eriksen pe el. Ca să nu uităm, ca să iertăm această cursă nesfârșită după bani. Și toată lumea crede că e despre emoții și solidaritate, nu despre bani și reclamă. Iar pentru un minut, așa și este. Despre ei și despre noi. Un minut.

Cursele în care ne-am angajat noi viața nu sunt aceleași?

Nu riscăm totul, chiar și fără a avea la “meciurile” oficiale Uniforia la picioare? Nu suntem într-un etern “turneu final”, fiecare dintre noi, amăgiți că ne vom califica, într-o zi, unde credem că trebuie să fim, și unde nu ajung decât câțiva, de regulă nu cei care merită?

La o ediție de “Fotbal Tango” (pe care o puteți urmări, în premieră, joi, 1 iulie, aici, pe această platformă), stau de vorbă cu medicul Pompiliu Popescu, cel care atâția ani, mai bine de un sfert de secol, a avut în mâini sănătatea jucătorilor echipei naționale, de la Hagi și Gică Popescu, până la Chiricheș sau Adi Popa. Și-mi spune domnul doctor că acest EURO nici nu ar mai fi trebuit să se joace, după ce s-a întâmplat cu Eriksen.

De fapt, cred că nici dacă nu ar fi fost istoria de la Copenhaga, acest turneu nu trebuia să existe. E o inutilitate…jucătorii sunt obosiți până dincolo de ultimele resurse de energie, există oricum cea mai importantă competiție de pe glob aici, în Europa, mă gândesc la Champions League, ai și un Campionat Mondial odată la patru ani, e de ajuns. Ritmul de joc a crescut enorm, acești băieți aleargă peste 60 de meciuri pe sezon, pentru că, din moment ce sunt la echipele naționale, e logic că fac parte din cluburile care joacă mult și în cupele europene. Nu prea au timp să respire, nu au cine știe ce vacanță. O vară cum au gândit-o cei de la UEFA, cu un campionat cu 24 de echipe, întins pe o lună de zile, acum au mai inventat și deplasări pe tot continentul de la un meci la altul…în ideea că suntem ce!?”

Ar trebui să fim niște roboți

Da, domnule doctor, un singur țel, o singură voință, parcă așa ni se spunea. Am mai trăit timpurile de azi. Iar ideea e că suntem sau ar trebui să fim niște roboți, în programul Uniforia. E drept, e foarte adevărat că e un Turneu Final frumos, cu meciuri mai mult decât încântătoare uneori, în miez de noapte. Am ajuns să știm și câteva sferturi de finală, la București au venit campionii lumii. Nu ne e bine nici așa?
Nu ne e bine, dar ne-am obișnuit să ne spunem unii altora că ne e bine. Era să moară cineva în euforia asta generală și continentală. Așa, și? Plus că, îmi cer scuze eu, nu e euforie. E uniforie. O trăiești o dată și gata. Gata, ce? Gata tot!

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622