Unde s-au întâlnit Ilie Dumitrescu și Ianis Hagi în Ajunul Crăciunului: „Nicio zi liberă”

24 12. 2023, 18:54

Hagi Jr. a venit la București imediat după meciul lui Alaves cu Real Madrid, din La Liga.

Contestat de o parte a jurnaliștilor iberici, dar și de antrenorul Luis Garcia, pentru modul în care a intrat în meci, Ianis își reîncarcă bateriile în sânul familiei. Pentru a se păstra în formă, Hagi nu ia nicio zi de pauză. A fost la sală inclusiv în Ajunul Crăciunului. S-a întâlnit în nordul Bucureștiului cu Ilie Dumitrescu. Bunul prieten al tatălui său a ținut ca poza cu Ianis să fie împărtășită cu urmăritorii săi de pe net. „No days off” (în traducere: „Nicio zi liberă”), a scris Dumitrescu în dreptul pozei cu micul Hagi.

Titular de 6 ori pentru Alaves în acest sezon, Ianis a mai prins 8 apariții din postura de rezervă. A reușit o pasă de gol. Hagi este împrumutat pentru un sezon de la Rangers. Au existat zvonuri că ar putea să revină la Glasgow încă din ianuarie, după câteva evoluții impresionante în La Liga.