Jucătoarea profesionistă de tenis Simona Halep încă nu a primit un verdict în cazul de dopaj. Fosta lideră WTA speră într-un final fericit, ceea ce ar însemna să revină pe teren înaintea începerii ultimului turneu de Grand Slam al anului, și anume US Open.
Simona Halep își așteaptă verdictul de la tribunalul independent Sports Resolutions din Londra, după ce a fost audiată în cazul de dopaj. Marea noastră campioană încearcă să rămână optimistă, dar nu stă prea bine la capitolul răbdare. Și pentru ca timpul să zboare mai repede, ea a plecat într-o excursie în Franța.
Dubla campioană de Grand Slam, de la Roland Garros și Wimbledon, speră la un verdict cât mai blând, pentru că a pierdut deja foarte mulți bani din cauza scandalului de dopaj în care este implicată.
Fosta soție a lui Toni Iuruc se relaxează zilele acestea în capitala iubirii. Mai precis, la Paris. Ea a postat câteva imagini surprinse acolo, iar fanii au fost foarte încântați să vadă că sportiva zâmbește din nou.
Judecătorii Sports Resolutions au anunțat ce se întâmplă, de fapt, în cazul fiicei lui Stere Halep.
Fiind un tribunal independent, ne aflăm în imposibilitatea de a comenta orice aspect legat de dosarele noastre. Indiferent că procedurile s-au încheiat sau sunt în desfășurare. Adoptăm această abordare în privința tuturor cazurilor care ajung la noi. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze că nu vă putem furniza mai multe detalii, în acest moment.”, au transmis cei de la Sport Resolutions, conform adevărul.ro.
În cazul în care nu va primi rapid o decizie favorabilă și nu va fi lăsată să participe la turneele din SUA și Canada, eleva lui Patrick Mouratoglou va rămâne fără niciun punct și va dispărea din clasamentul mondial de jucătoare de tenis profesionist, care este stabilit de Asociația de Tenis pentru Femei. Ar fi un dezastru pentru sportiva de la malul mării, pentru că îi va fi foarte greu să revină în Top 20 WTA. Ea ocupă acum poziţia 56, cu 1000 de puncte.