Unde a ajuns Gică Hagi după ce a părăsit banca Viitorului Constanța. „Regele” e mai implicat în această zonă

Mihai Cheles 25.02.2021, 19:21
Unde a ajuns Gică Hagi după ce a părăsit banca Viitorului Constanța. „Regele” e mai implicat în această zonă

Unde a ajuns Gică Hagi după ce a părăsit banca Viitorului Constanța? Răspunsul îl oferă actualul director general al echipei, Cristian Bivolaru.

Unde a ajuns Gică Hagi după ce a părăsit banca Viitorului Constanța. „Regele” e mai implicat în această zonă

În vara anului trecut, Gheorghe Hagi alegea să se retragă de banca tehnică a echipei sale, Viitorul Constanța. Astfel, punea capăt unui ciclu plin de succese, de cinci ani, în care cucerise un titlu de campion, o Cupă a României și o Supercupă a României.

Toată lumea se grăbea să afirme că „Regele” a recurs la acest gest deoarece ar avea o ofertă foarte bună din punct de vedere financiar, din străinătate. Oferte au fost, mult peste ceea ce ar putea câștiga un antrenor în Liga 1, de exemplu. Cu toate acestea, proiectele nu s-au ridicat la nivelul ambițiilor lui Hagi.

Așa că acesta a decis să rămână acasă, la Ovidiu. Zi de zi, Hagi s-a implicat în cadrul grupelor de copii și juniori de la Academie, fiindcă are un vis mai vechi – accederea în fazele finale ale Ligii Campionilor de Tineret. Viitorul era calificată în  competiție, însă UEFA a decis să anuleze ediția din acest an, din cauza pandemiei de coronavirus. Constănțenii ar fi trebuit să joace pe 3 martie contra campioanei din Cipru, Apoel Nicosia.

Gică Hagi este implicat, în momentul ăsta, mai mult în activitatea academiei. Asta și-a propus, începând cu vara trecută. El este prezent, în fiecare zi, la antrenamente, la discuții cu antrenorii loturilor de copii și juniori. Este o activitate care-i place foarte mult și cu care a început acum mai bine de zece ani. Bineînțeles că urmărește ce se întâmplă la echipa mare, nu poate să-i fie indiferentă prestația echipei, suferă și el. Speră că lucrurile se vor îndrepta și că echipa își va reveni cât mai repede”, a declarat Cristian Bivolaru, la ProSport.

Unde a ajuns Gică Hagi după ce a părăsit banca Viitorului Constanța. „Regele” e mai implicat în această zonă
Unde a ajuns Gică Hagi după ce a părăsit banca Viitorului Constanța. „Regele” e mai implicat în această zonă

Gică Hagi, mână liberă pentru Mircea Rednic? „Din câte știu eu…”

Cristian Bivolaru a declarat că Gică Hagi nu se bagă la echipa mare peste Mircea Rednic, chiar dacă locul din clasament nu este deloc unul grozav – locul 13, cu 25 de puncte.

„Din câte știu eu, câtă vreme au fost spaniolii, Gică nu s-a implicat deloc, i-a lăsat să-și facă propria strategie. Cu Mircea, lucrurile sunt altfel, pentru că au un trecut comun. Știu că se mai întâlnesc, discută. Cred că, în afară de a insista asupra strategiei de promovare a unor tineri din propria academie, Gică nu s-a implicat”, a mai spus Cristian Bivolaru.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622