Dinamo a încercat să închirieze Stadionul Cotroceni în vederea sezonului din Liga 2, dar fără succes. Cornel Țălnar a vorbit despre acest subiect, în direct la emisiunea PlaySport Live.
Stadionul Cotroceni a rămas fără aviz de funcționare, așa cum Playsport a scris, dar Dinamo și-a încercat norocul. Cornel Țălnar a dezvăluit, la PlaySport Live, că o parte a stadionului găzduiește acum birouri ale Băncii Naționale.
BNR deține întreaga bază sportivă din Cotroceni. Conform lui Țălnar, acum au apărut birouri în zona în care se aflau în trecut vestiarele stadionului.
Cu alte cuvinte, bugetarii BNR își desfășoară activitatea acolo unde pe vremuri s-au schimbat Ovidiu Herea, Cristi Săpunaru, Sergiu Radu sau Alin Stoica.
Am depus cerere și la Cotroceni, pentru a încerca să jucăm acolo. La Cotroceni nu se poate juca. Domnii de la Banca Națională ne-au spus că vreo patru servicii le-au mutat în Cotroceni. S-au făcut birouri acolo unde au fost vestiarele”, a spus Cornel Țălnar, la PlaySport Live.
Stadionul de fotbal din Cotroceni cuprinde 14.542 de locuri, iar recent a mai găzduit doar meciuri de oină.
Dinamo nu va putea juca pe vechiul stadion din Ștefan cel Mare în noul sezon al Ligii 2, pentru că arena va fi demolată în curând. Clubul caută acum variante în apropiere. Conform lui Cornel Țălnar, alte două variante mai sunt arenele Colentina și Arcul de Triumf.
Playsport.ro a luat legătura cu purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale, Dan Suciu, care a explicat de ce superba bază sportivă a rămas blocată în timp:
Arena mare de tenis nu are aviz ISU, trebuie demolată și reconstruită de la zero. Noi suntem dispuși să cedăm baza, am discutat cu multe ministere până acum. Baza a fost evaluată la 33 de milioane de euro, iar această sumă cuprinde tot ce se află acolo. S-a discutat la un moment dat să cedăm baza și să primim la schimb niște clădiri din țară, unde avem sucursale.
Pe lângă faptul că arena centrală ar trebui reconstruită, ISU nu mai permite acum accesul a mai mult de 2000 de persoane în bază. Nici la tenis, nici pe stadionul de fotbal. Nu există suficiente căi de acces, nu există suficient spațiu pentru pompieri, etc. Deci dacă arena de tenis ar fi demolată, ar trebui construită una mai mică”, a spus Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, pentru Playsport.ro.
Banca Națională a României a făcut o evaluarea a bazei sportive, iar întregul complexul ar valora 33 de milioane de euro.
Dinamo a pierdut barajul cu Universitatea Cluj, astfel că în noul sezon va evolua în Liga 2. Timp de 74 de ani, „câinii” au jucat numai pe prima scenă a fotbalului românesc.
„U” Cluj a câștigat meciul tur, scor 2-0, iar returul din București s-a terminat la egalitate, scor 1-1.
VEZI AICI Cela mai tari imagini din barajul Dinamo – Universitatea Cluj.
În Liga 2, Dinamo se va lupta cu formații precum Steaua, Concordia Chiajna sau Poli Iași.