Am sperat că pot să sar peste acest pas și să nu scriu și eu despre acest nou început, dar n-a mers. Nu sunt o fire prea nostalgică și nu mă las năpădit prea des de amintiri… Dar când vine vorba de câte un nou început, n-am cum să nu mă gândesc puțin și în urmă, chiar dacă așa realizez brusc cât de mulți ani au trecut, și cât de repede…
Mi-aduc și acum bine aminte cum pășeam timid, prin primăvara lui 1992, în redacția din Brezoianu a celui mai modern ziar de sport de atunci, condusă de Ovidiu Ioanițoaia și Geo Raețchi. Îi aveam printre colegi pe tinerii Vochin, Geambașu, Naum sau Buzărin, dar și nume grele precum Ioan Chirilă, Doina Stănescu, Chilom sau Cupen. Au fost ani grei, dar frumoși și interesanți, cum n-or să mai fie niciodată. Cu nopți petrecute în mirosul de plumb de la tipografia Universul, printre șpalturi și calandru și cu placerea matinală de a-i vedea pe oameni cum stau la rând la chioșcuri pentru a-ți cumpăra ziarul abia ieșit de sub tipar.
A venit apoi trecerea la perioada modernă, cu calculatoare, telefoane mobile de 2 kg și cu tipografii color offset… Îmi aduc aminte cum în vara lui 1996 Tolontan și cu mine am fost trimiși la Jocurile Olimpice de la Atlanta… Eu mai fusesem până atunci de vreo 4 ori în America, de mic îmi plăcea să umblu J), dar tot aveam emoții… Ne-au pus două laptopuri în brațe, Tolontan era ceva mai tehnic, dar eu atunci nici nu știam ce-i internetul, și duși am fost, o lună, peste Ocean…
Apoi a venit trecerea noastră la MediaPro-ul lui Adrian Sârbu și formarea echipei care a fondat ProSport, probabil cea mai bună redacție de sport care a existat vreodată…
Și tot așa, anii au trecut, mulți am facut pasul spre televiziune, presa scrisă ajungând pe cale de dispariție. N-am fost mult timp un fan al variantelor on line, dar iată că vremurile se schimbă iar noul trend s-a impus în totalitate. Așa că iată-mă făcând și acest pas, scriind pentru un nou site de sport, modern, actual și elegant, alături de mulți alți colegi pe care-i știu de-o viață.
Presa sportivă nu traversează o perioadă fastă. Nu mai sunt campionii de altă dată, nu mai sunt nici principiile de altădată, pe alocuri s-a canibalizat atât de mult încât nici nu-ți mai vine să te uiți la televizor. Sper ca în curând lumea să se sature și publicul să taxeze tot mai desele derapaje, cu jurnale de sport în care vedem știri cu câini care sar coarda, cu papagali care se dau peste cap sau cu fel și fel de alte bizarerii care n-au nicio legătură cu sportul. Cum de fapt nu au cu jurnalismul sportiv nici cei care le scriu și difuzează.
Cum la fel nu au legătură cu meseria asta nici puștoaicele wanna-be ziariste, dar care nu leagă două fraze cum trebuie, dar au succes la cucerirea șefilor sau a trei sferturi din Liga 1… Tot sper, și o tot zic, ca numai publicul poate taxa și face curățenie.
Și sunt convins că acest nou început, numit PlaySport, va însemna pentru presa sportivă din România o oază de normalitate, un nou loc unde să se regăsească știri bune, informații corecte și civilizate și păreri interesante. Succes!