Un jucător de la Rapid, aspru criticat după înfrângerea cu Petrolul: „A fost foarte egoist. Nu l-am văzut jucând pentru echipă”. Exclusiv
Evoluţia golgheterului Marko Dugandzic din ultima etapă a Superligii l-a dezamăgit pe Dacian Varga. Fost campion al României, cu Unirea Urziceni, acesta crede că atacantul croat a dat dovadă de egoism şi nu a jucat deloc pentru echipă.
De criticile lui Dacian Varga nu a scăpat nici antrenorul principal, Cristiano Bergodi. Fostul fotbalist al Unirii Urziceni şi al Sportului Studenţesc e de părere că tehnicianul italian trebuia să mizeze mai mult pe ofensivă, după ce alb-vişiniii au încasat primul gol. În opinia lui Varga, Bergodi era forţat de împrejurări să schimbe sistemul de joc şi să treacă la un modul cu doi atacanţi clasici.
Eu cred că problema e de la mijloc în sus la Rapid. Ce ar putea să facă Bergodi? Nu l-am înţeles cu schimbările. Părerea mea e că trebuia să forţeze cu doi atacanţi în faţă. Dugandzic nu trebuia să fie atât de egoist la pasa lui Borja Valle. După ce a făcut o preluare atât de proastă, trebuia să i-o aşeze lui Papeau. Dugandzic a fost foarte egoist şi nu l-am văzut jucând pentru echipă”, a explicat Varga, la emisiunea PlaySport Live.
Crede că Rapidul nu a dat lovitura cu Petrila
Nici nou-sositul Claudiu Petrila nu a rupt, în opinia lui Varga, gura târgului. Fostul campion al României crede că Nelu Varga a făcut o bună afacere atunci când l-a cedat pe Petrila în Giuleşti şi consideră că fotbalistul în vârstă de 22 de ani nu va reuşi să aducă un mare plus liniei de atac a Rapidului.
Mă aştept mai mult de la Petrila. Până acum, nu a demonstrat. Nu mă aştept ca Petrila să rupă norii. Am spus că după ce nu va mai fi Under, nu îl văd să mai joace la CFR. Cred că şi-au dat seama de aceasta şi cei de la CFR”, a adăugat Varga.
Fostul fotbalist de la Unirea Urziceni nu îl menajează nici pe Cătălin Cîrjan. Varga subliniază că e prea mare responsabilitate pentru puştiul legitimat la Arsenal Londra să evolueze pe poziţia de play-maker şi le recomandă oficialilor de la Rapid să mizeze acolo pe un jucător cu mult mai multă experienţă.
Eu cred că e prea mare responsabilitate pentru Cîrjan. Eu văd acolo un jucător cu experienţă. Acolo ai nevoie de un jucător cu experienţă. E prea mare pălăria pentru Cîrjan. Cîrjan ar trebui să joace în margine”, a conchis Dacian Varga.