Un jucător al Universității Craiova este disperat! Clubul nu are nevoie de serviciile sale, însă nici nu-l lasă să plece

11 07. 2021, 17:38
Un jucător al Universității Craiova este disperat

Un jucător al Universității Craiova este disperat! Clubul nu are nevoie de serviciile sale, însă nici nu-l lasă să plece. Andrei Burlacu traversează cea mai grea perioadă a carierei sale. Atacantul în vârstă de 24 de ani nu a făcut parte din planurile antrenorilor care au condus echipa din Bănie în sezonul trecut. El a fost trimis la echipa secundă a clubului, care sezonul trecut a retrogradat din Liga 3 în Liga 4.

Iar această situație pare că nu se va schimba nici în stagiunea viitoare. Nici Marinos Ouzounidis nu dă semne că s-ar baza pe serviciile sale. Astfel, sunt șanse mari ca Burlacu, un fotbalist de mare perspectivă în urmă cu câțiva ani, are șanse mari să evolueze în Liga 4 în sezonul viitor. Asta deși oficialii clubului oltean i-ar fi promis că îl vor lăsa să plece liber de contract în această vară. Se pare însă că s-au răzgândit între timp, iar cariera fotbalistului este blocată în acest moment.

Un jucător al Universității Craiova este disperat! Clubul nu are nevoie de serviciile sale, însă nici nu-l lasă să plece

Acest lucru nu s-a întâmplat însă, iar fotbalistul este extrem de afectat de situația prin care trece. Potrivit ProSport, el a încercat să caute o alinare în Biserică. Burlacu a mers la mormântul părintelui Arsenie Boca pentru a se reculege în această perioadă complicată a carierei sale. Conform sursei citate, atacantul de 24 de ani nu este străin de lucrurile Sfinte. El a făcut parte din corul unei biserici pe vremea când evolua încă pentru FC Botoșani.

Dezamăgirea lui Andrei Burlacu este cu atât mai mare cu cât Mihai Rotaru i-a dat asigurări sezonul trecut că va avea parte de șansele sale la prima echipa. Acest lucru însă nu s-a întâmplat.

Să fii implicat și să ai atitudine și îți garantez eu că vei avea șansa ta la prima echipă”, ar fi fost cuvintele finanțatorului de la CSU Craiova conform ProSport.

Mai mult, și Sorin Cârțu, președintele clubului, a declarat public înaintea începerii returului sezonului trecut faptul că Burlacu va fi folosit în mai multe meciuri.

Vrem să-l revitalizăm pe Burlacu, până pe 8 se pot face transferuri, nu mai e timp, dar avem un lot destul de bun”, declara Cârțu în februarie.

Care ar fi motivul pentru care Burlacu nu ar fi lăsat să plece

Se pare că, după ce oltenii i-au promis lui Burlacu faptul că îl vor lăsa să plece liber de contract, ei au aflat de interesul celor de la FCSB pentru atacantul lor. În iunie, sursa citată anunța că oficialii echipei roș-albastre chiar s-au interesat de jucător. Ei au încercat să afle de ce cariera sa a urmat o pantă atât de descendentă în ultimul an. Ei au primit însă numai referințe bune de la oamenii din Craiova despre el.

Acesta a fost motivul pentru care Craiova nu l-a mai lăsat să plece. Între timp însă interesul FCSB-ului nu s-a concretizat, în defavoarea fotbalistului care acum este prins la echipa a doua a lui CSU Craiova, care va juca în Liga 4.