Liviu Ganea (34 de ani), fost atacant crescut în curtea clubului dinamovist, a comentat situația prin care trece echipa sa de suflet. Ganea s-a declarat foarte deranjat de ultimele afirmații făcute de Dușan Uhrin și nu s-a ferit să îl critice pe antrenorul ceh. De asemenea, fostul internațional a fost șocat și de situația creată în jurul lui Dario Bonetti, care a câștigat recent un proces cu clubul alb-roșu.
Liviu Ganea, fost atacant dinamovist, a avut o reacție dură cu privire la situația prin care trece echipa sa de suflet. Dinamo e pe locul 8 în play-out-ul Ligii I și tremură serios în lupta pentru evitarea retrogradării. „Câinii” se află în acest moment pe loc de baraj, însă au doar 3 puncte avans față de primul loc direct retrogradabil, ocupat de Academica Clinceni.
În schimb, față de prima poziție salvatoare, Dinamo are de recuperat 9 puncte, ceea ce pare aproape imposibil, având în vedere situația în care se află echipa.
Astfel, Liviu Ganea s-a resemnat deja și spune că Dinamo trebuie să fie 100% pregătită la meciul de baraj, pentru a nu produce vreo surpriză negativă în fața adversarei ce va veni din Liga II.
De asemenea, prin intermediul unei reacții oferite pentru Realitatea Sportivă, Liviu Ganea l-a atacat pe Dușan Uhrin pe seama declarațiilor făcute de acesta din urmă. Cehul a transmis în cadrul ultimelor conferințe de presă că i-a găsit pe jucători nepregătiți din punct de vedere fizic.
Problemele nu se mai termină. Echipa se îndreaptă spre un baraj, unde va fi care pe care. Au probleme de lot. Probleme cu tot ce se întâmplă acolo. Toate știrile astea aduc o neliniște. Asta nu înseamnă că antrenorii vor câștiga. A venit Dusan Uhrin Junior. Nu mi-a plăcut când a declarat că jucatorii sunt în urmă cu pregătirea fiziciă. E ca un clișeu asta. Eu nu cred că sunt în urmă cu pregătirea fizică.
Din 2005 încoace asta o spune orice antrenor care vine așa, la Dinamo. Ca fotbalist observi că ești într-o situație foarte neplacută. Lucrurile acestea îți distrag atenția”, a spus Liviu Ganea, potrivit sursei citate.
Așa cum PlaySport.ro a anunțat în exclusivitate, joi, 24 martie, s-a produs un nou șoc în Ștefan cel Mare! Dario Bonetti a câștigat procesul cu Dinamo și echipa s-ar putea trezi cu doi antrenori în acest moment.
Mai în glumă, mai în serios, Liviu Ganea a spus că a intrat pe internet pentru a vedea echipa de start a României, care evoluează de la această oră într-un meci amical cu Grecia, însă prima știre care i-a ieșit în față l-a lăsat fără cuvinte:
Dau un exemplu. Intri pe net să vezi echipa de start a meciului României și vezi că Bonetti câștigă acest proces și revine la Dinamo. În condițiile astea nu poți avea liniște la echipă”, a mai declarat Liviu Ganea, conform aceleiași surse.
În încheiere, Liviu Ganea a încercat să arate și o doză de optimism și a spus că Dinamo va fi în Liga I și din sezonul 2022 – 2023:
Eu cred că Dinamo se poate salva de la retrogradare”, a fost concluzia trasă de Liviu Ganea.
15 goluri și 10 pase decisive a reușit Liviu Ganea, în 73 de meciuri jucate pentru Dinamo. El s-a retras din activitate în vara anului 2019.