Un derby s-a jucat la Severin! Ce așteptăm vineri?

Gabriel Berceanu 06.09.2022, 17:13
Un derby s-a jucat la Severin! Ce așteptăm vineri?

Într-o seară de luni, la început de septembrie, s-a jucat un derby al fotbalului nostru, pe stadionul din Drobeta-Turnu Severin. 

Și pentru că e vorba de fotbalul nostru, nu mă întorc la originile cuvântului “derby”, ci mă opresc la definiția noastră: “întrecere sportivă de mare importanță între două echipe, pentru stabilirea clasamentului”.

Acest minunat Craiova-Farul 4-3 e de mare, foarte mare importanță pentru noi. Ne-a arătat cu dovezi pur sportive că avem de ce să visăm la fotbalul care contează acum. Că putem practica ceea ce se vinde și se aplaudă în fotbalul mare. A fost pledoaria pe care puțini o așteptam atât de concretă pentru un fotbal românesc “de ieșit în lume”. 

E de apreciat parcursul “pe burta goală” de la Petrolul și Hermannstadt. Dar, sincer, ce se va întâmpla când se vor fractura rezultatele? Ce fotbal rămâne mai departe? Câte echipe croite pe tiparul acestui fel de joc ați văzut să reușească la noi și oriunde, pe termen lung? Și câte au avut perioade de acumulat ceva puncte dar, finalmente, stagnări ori prăbușiri? 

Dacă ținem minte, merită!

Prea mare entuziasmul și prea aproape populismul sec pentru Craiova-Farul? Nu. După câte și cum ne-au îndurat ochii în ultima vreme, nicidecum. Duelul Rădoi versus Hagi a fost un crâmpei de bucurie curată, un video-gură de aer proaspăt pe un tik tok înțesat de nimicuri și lehamite. 

Dacă veți spune că erorile jucătorilor au creat farmecul, trăgând ansamblul spre un fotbal de cartier, voi spune doar că și de asta aveam nevoie! De o frumusețe cu imperfecțiuni uriașe, care să potențeze stilul echipelor. Și Craiova, și Constanța, sunt formații în atelier de desăvârșire. Prima, cu un antrenor la început de lucru. A doua, cu un lot modificat puternic în această vară. Dar stilurile, fotbalul, au ieșit curat printre toate contextele și au creat, cu ajutorul greșelilor pe care doar astfel ajungi să le prețuiești, un meci de neuitat.

Dacă ar trebui să alegem doar câteva lucruri, fundamentale, care stau la baza iubirii noastre pentru fotbal, vom vedea că neuitarea nu va lipsi. Trăim faze ca să le putem povesti. Acceptăm eșecuri dureroase doar ca să ne raportăm, spre viitor, la jarul amărăciunii pentru schimbarea poveștii. Am fost acolo. Martori la ceva ce ținem. Minte. 

Cum ar fi Craiova și Farul dacă…

Firește, fără eroare nu s-ar fi născut execuția rară a lui Torje. Pur și simplu nu avea cum! La fel cum toate cele 7 goluri sunt din greșeli. Invocate legitim de Hagi, la final, când vorbea de echipa lui. Dar când lângă poticnirea în mâl apare un nufăr, îți spui că nu degeaba e totul pentru fotbal în viața ta. De spectator. De jurnalist. De copil care descoperă acum fotbalul.

Iar altă bază a dragostei noastre perene e imprevizibilul, clar. S-a întâmplat lunea, când nu e zi de fotbal mare în calendarul pasiunii. La Severin, unde Știința e în vizită, până la urmă. Și pe la început de campionat, când mintea de microbist n-are concentrarea mizelor de clasament. 

Ce fel de echipă ar deveni Farul Constanța cu investitorii puternici pe care îi tot așteaptă “Regele”, cu suporteri mulți și, mai ales, cu un lot puternic? 

Ce-ar putea obține Universitatea fără tâmpenii apărute de nicăieri, în teren și pe la vestiare, transformând posesia și circulația în două grame plus eficiență? 

Între decadența lui Răducioiu și proba fanilor lui Marica

Vineri se joacă Dinamo – CSA Steaua, în Liga 2. Răducioiu crede că nu e un derby, ci un meci al decadenței. Marica așteaptă numărul spectatorilor, dacă vor fi 40.000, atunci înseamnă că e derby. Aș spune că perspectiva e la jumătatea careului desenat de cei doi foști atacanți. 

La Răducioiu, amărăciunea copleșește. Și e de înțeles în totalitate. Însă cum să nu fie și un meci al declinului? Când Dinamo e în L2 pentru prima oară în istoria sa, fără să-și găsească încă sănătatea, liniștea și drumul? Când CSA Steaua e la al doilea sezon consecutiv în L2 fără să poată promova, blocându-se de “un ceva” interior pe care nu-l înțelege nimeni? Când de doi ani bântuie printr-o competiție cu unul din cele mai bune loturi și condiții de top, fără a putea promova oricât ar învinge pe teren? Nu e un declin, e o evoluție?!

Cred parțial în judecata lui Marica pentru meciul de vineri. Dar miza spectatorilor nu o vizează atât de mult pe Dinamo, unde raportul afecțiune-număr de fani e deja indiscutabil. Cât pe CSA Steaua. La fel ca Marica, sunt convins că poți câștiga în instanță trofee, sigle și denumiri. Dar niciodată, absolut niciodată, legitimități neprețuite pe care le conferă doar încrederea oamenilor care te iubesc. Nici măcar totdeauna prin numărul lor, cât prin intensitatea trăirii.

Ce așteptăm ca să conteze pentru Dinamo și CSA Steaua

Însă problema etichetelor e una falsă. Derby sau nu… Ce-ar trebui să vedem vineri ca să fim fericiți? Aceasta e întrebarea. 

Ar trebui să vedem fotbal foarte bun pentru Liga 2. O partidă care trece, apoi, dincolo de valorarea jucătorilor și în care implicațiile să crească fotbalul, când resursele de tot felul se termină. Și mulți, foarte mulți spectatori pe stadion și la tv. Asta așteptăm pentru noi.

Dar ca să nu rămână totul în jurul lui “degeaba”, pentru ziua de mâine care contează aspru la Dinamo și CSA Steaua mai mult decât impotența celei de de azi, altceva e de așteptat. Din evoluția roș-albaștrilor să se urnească birourile spre pașii simpli necesari promovării. Din evoluția “câinilor”, să ia decizia finală investitorii. Dacă nu visăm, nu existăm.

Un derby al fotbalului nostru s-a jucat, pentru mine, la Severin. Le aștept pe următoarele, de oriunde și din orice eșalon. Fiecare partidă are șansa ei să fie așa ceva, dar hai să spunem asta la final, după ce se joacă! Înainte de start, ne cramponăm inutil în definiții. 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622