Un club de tradiţie de la noi şi-a schimbat antrenorul! Cine a venit în locul lui Florentin Petre la Ceahlăul

George Drafta 07.11.2022, 18:02
Un club de tradiţie de la noi şi-a schimbat antrenorul! Cine a venit în locul lui Florentin Petre la Ceahlăul

Fostul dinamovist şi-a reziliat contractul cu nemţenii după a patra înfrângere în ultimele şase partide disputate.

Deşi a început foarte bine această stagiune şi a fost nevînvinsă în primele 5 runde, trupa de sub Pietricica a alunecat încet, dar sigur, în clasament după mai multe eşecuri în faţa unor contracandidate la play-off. Iar ultimul pas greşit al galben-negrilor a dus la despărţirea de Florentin Petre. Ceahlăul a pierdut pe terenul celor de la Dante Botoşani şi este acum pe poziţia a 5-a în seria 1 a Ligii 3. La două lungimi de locul 4, ultimul care garantează prezenţa în play-off. Deşi a preluat echipa la începutul anului cu obiectivul clar de a promova, Florentin Petre nu a putut ridica nivelul unei echipe aflată în al treilea eşalon din vara lui 2018. În ciuda faptului că mai avea experienţa unei promovări. Reuşind să o ducă pe Dacia Unirea Brăila în Liga 2, în 2021.

Anunţul despărţirii dintre cele două părţi a fost făcut pe contul clubului de pe o reţea de socializare.

”Mulțumim, Florentin Petre! CSM Ceahlăul Piatra Neamț și antrenorul Florentin Petre au încheiat astăzi, 07.11.2022, colaborarea care a început în luna ianuarie a anului în curs. Contractul dintre cele două părți trebuia să se încheie în luna iunie a anului 2023, dar pe cale amiabilă s-a decis acum întreruperea sa.

Pe această cale, CSM Ceahlăul Piatra Neamț mulțumește antrenorului Florentin Petre pentru munca depusă, pentru aportul adus la dezvoltarea clubului și îi urează multă sănătate și succes în activitate de aici înainte!”, au transmis nemţenii în mediul virtual.

Pustai a antrenat-o în carieră şi pe Rapid
Pustai a antrenat-o în carieră şi pe Rapid

Au şi găsit înlocuitor

Ceahlăul nu a stat însă mult fără antrenor. Clubul patronat de Anton Măzărianu a şi găsit un succesor pe măsura celui plecat. Astfel, Cristi Pustai a acceptat provocarea de a prelua banca tehnică a moldovenilor. Fostul tehnician al celor de la Gaz Metan Mediaş nu a aşteptat nici el prea mult o nouă destinaţie. Se despărţise recent de FC Buzău, divizionara secundă pe care a condus-o şi în stagiunea trecută.

Obiectivul intermediar va fi să ducă formaţia nemeţeană pe unul dintre locurile de play-off care să îi permită continuarea cursei pentur promovare. Apoi la sfârşitul celor 9 meicuri din partea a doua a sezonului, Ichim & Co vor trebui să se claseze pe una dintre primele două poziţii pentru a ajunge la barajele de accedere în Liga 2. Situaţia clubului din Piatra Neamţ nu este însă cea mai fericită. Şefii grupării au depus la tribunal cererea de intrare în insolvenţă în vara acestui an.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622