Mike Dean este un nume important în arbitrajul englez. Însă, ultimele evenimente au darul de a-l pune într-o lumină proastă pe centralul retras din activitate în vara anului trecut.
Ajuns în camera VAR, Dean a fost trimis la plimbare pentru două luni. Din cauza câtorva intervenţii mai puţin inspirate care au influenţat anumite jocuri.
Deşi pe parcursul a 22 de ani, Dean şi-a câştigat reputaţia unuia dintre cei mai respectaţi cavaleri ai fluierului din lume, delegările sale din această stagiune au adus mai degrabă scandaluri. Recunoscut pentru stilul său ferm, dar corect, Dean şi-a pierdut dintre fani în ultimii ani ai carierei. Pe măsură ce nivelul său de performanță în luarea deciziilor părea să aibă de suferit.
Ajuns în camera VAR, acesta nu a mai fost trimis ca expert la un meci din competiţiile importante ale Angliei din 11 februarie. Ultimul său joc în care a fost prezent ca asistent video a fost cel dintre Leicester City şi Tottenham.
Nu acel joc avea să fie însă motivul pentru care Federaţia Engleză l-a penalizat. Alte controverse de-a lungul sezonului au avut darul de a-i strica imaginea. Mai întâi în luna august i s-a reproşat că nu a văzut o eliminare pe care ar fi trebuit să i-o sesizeze centralului într-un derby al Londrei, între Chelsea şi Tottenham.
Vizat era Cristian Romero care l-a tras de păr pe Marc Cucurella de la Chelsea. Iar neatenţia lui Dean avea să influenţeze rezultatul final. Pentru că fără intervenţia sa, Tottenham a egalat în al cincilea minut de prelungire dintr-o lovitură de colţ care nu ar mai fi trebuit acordată.
De asemenea alte erori care i se impută sunt neeliminarea lui Jefferson Lerma de la Bournemouth într-un meci cu West Ham. Şi neacordaraea unei lovituri de la 11m pentru Wolves într-un joc împotriva liderului Arsenal.
Fostul mare arbitru Howard Webb a fost cel care a anunţat că tragerea pe linie moartă a lui Dean are legătură cu aceste erori ale sale. Ajuns director al departamenetului care supraveghează activitatea arbitrilor acesta a mai penalizat şi alţi doi oficiali VAR. Care nu şi-au îndeplinit sarcinile trasate. Este vorba despre Lee Mason şi Neil Swarbrick. cei trei ar putea fi cele mai recente victime ale dorinţei lui Webb de a îmbunătăţi calitatea arbitrajului la meciurile din Premier League.