După ce a fost umilită de Silkeborg cu 0-5 pe Arena Națională, FCSB mai păstrează, teoretic, șanse de calificare în grupa de Conference League. Totuși, va fi mai degrabă vorba despre o „misiune imposibilă” pe care jucătorii lui Nicolae Dică trebuie să o îndeplinească.
FCSB a fost umilită, joi seară, scor 0-5 de Silkeborg pe Arena Națională, iar în acest moment echipa mai are șanse de calificare în grupa de Conference League doar la nivel teoretic, pe hârtie. În realitate, obiectivul este aproape imposibil de atins.
Un singur punct are FCSB în Grupa B, fiind pe ultimul loc. Penultima poziție a clasamentului este ocupată de Andrelecht, cu 4 puncte, în timp ce pe locul 2 e Silkeborg, cu 6 puncte, iar lider autoritar e West Ham, cu 12 puncte.
„Ciocănarii” și-au asigurat deja matematic prima poziție în grupă și implicit calificarea în optimile de finală ale UEFA Europa Conference League. În acest context, miza rămasă în joc este clasarea pe locul secund, care duce în șaisprezecimile competiției.
Însă, pentru FCSB și acest obiectiv este aproape imposibil de atins. Pentru a urca pe locul 2 la finalul ultimelor două meciuri, FCSB trebuie să le învingă pe West Ham (la București) și pe Andrelecht (la Bruxelles). Asta nu este de ajuns. Elevii lui Nicolae Dică sunt și la mâna celorlalte rezultate. Mai precis, FCSB trebuie să spere că Silkeborg nu va mai lua niciun punct din duelurile cu Anderlecht și West Ham.
Rămâne de văzut care va fi soarta FCSB-ului, însă la cum au arătat ultimele două jocuri ale roș-albaștrilor se pare că au renunțat deja la o calificare în primăvara europeană și se concentrează exclusiv pe competițiile interne.
Cealaltă echipă care reprezintă România în cupele europene a surprins plăcut în ultimele două săptămâni. După un început sub așteptări, cu doar un punct obținut în primele două meciuri (1-1 cu FC Ballkani și 0-1 cu Sivasspor), CFR Cluj a reușit imposibilul. A învins-o pe Slavia Praga și în Cehia, dar și în România, scor 1-0, respectiv 2-0.
Iar mulțumită acestor două rezultate, CFR Cluj a devenit din codașă a clasamentului în una dintre favoritele la calificare.
În acest moment, situația din grupa CFR-ului arată în felul următor:
Ultimele două meciuri ale CFR-ului sunt: în deplasare cu Sivasspor și acasă cu FC Ballkani. Campioana României are nevoie de o victorie în aceste două meciuri pentru a fi, în proporții mari, sigură de calificare.
Iar dacă o va învinge pe Sivasspor în Turcia la o diferență de două goluri, atunci își va asigura matematic calificarea încă din runda viitoare.
De punctat este că în grupele Conference League, în caz că două echipe termină la egalitate, departajarea se face în funcție de rezultatele directe, iar la acest capitol, CFR Cluj are un plus față de Slavia Praga, pe care a învins-o tur-retur.
Victorie pentru contestatarii lui Dan Petrescu. „Mai fac și eu câte ceva. Oricum mâine se uită”.