Uhrin transferă din Serie A! Dinamo va aduce un fundaș care a jucat în prima ligă italiană
Dusan Uhrin își dorește din tot sufletul să salveze echipa roș-albă de la retrogradare. Dacă va reuși salvarea, antrenorul ceh trebuie să construiască o nouă echipă care din sezonul următor să nu mai aibă probleme și să ajungă în play-off-ul Ligii 1. Tehnicianul știe deja cu cine va începe. Dinamo va aduce un fundaș care a jucat în prima ligă italiană. Despre cine este vorba?
Uhrin transferă din Serie A!
Dusan Uhrin a fost readus în Ștefan cel Mare de managementul DDB și are obiectiv salvarea de la retrogradare. Pentru a reuși să își atingă obiectivele, Uhrin este conștient că are nevoie și de un staff puternic. Cehul nu a pierdut vremea și l-a sunat pe Ionel Dănciulescu, pentru a-i cere să revină la gruparea bucureșteană.
În plus, noul tehnician al lui Dinamo va efectua primul său transfer în cel de-al doilea mandat pe banca ”câinilor roșii”. Cehul își va întări apărarea înaintea meciului din etapa a doua a playout-ului cu UTA.
Dinamo va aduce un fundaș care a jucat în prima ligă italiană
Constantin Nica a jucat în prima ligă italiană, iar acum a ajuns la o înțelegere cu formația din ”Ștefan cel Mare”. Internaționalul român va efectua astăzi vizita medicală și va semna un acord cu gruparea bucureșteană. Jucătorul în vârstă de 28 de ani se antrenează de aproape o lună de zile cu Dinamo. El își dorea de mai mult de timp ca echipa condusă de Uhrin să îi ofere un contract. Fundașul înalt de 1,85 m nu a mai jucat de mai bine de un an de zile un meci oficial. Ultima partida la care a evoluat a avut loc în 21 septembrie 2019 împotriva lui Academica Clinceni. Se întâmpla pe vremea când acesta era legitimat la FC Voluntari.
De-a lungul carierei sale, Constantin Nica a mai jucat la Cesena, Avellino, Latina, Dunărea Călărași, FC Voluntari, precum și la Vojvodina. Jucătorul crescut la academia lui Dinamo a fost legitimat ultima oară la Vojvodina, dar s-a despărțit de „Bătrâna Doamnă din Serbia”, după ce nu a evoluat niciun meci pentru trupa de pe „Karadorde Stadium”.
În momentul de față, Dinamo se află în cea mai neagră perioadă din istorie și are emoții pentru salvarea de la retrogadare. „Câinii roșii” au încheiat cu o „remiză albă” partida cu Astra, în prima etapă din play-out.