Ucraina a folosit doi fotbaliști fără drept de joc în meciul împotriva Croației de la Euro U 21. Ce spune FRF

Bogdan Solomon 23.06.2023, 15:03
Ucraina a folosit doi fotbaliști fără drept de joc în meciul împotriva Croației de la Euro U 21. Ce spune FRF

Echipa națională U21 a Ucrainei a încălcat regulamentul FIFA utilizând doi fotbaliști fără drept de joc în meciul disputat împotriva Croației în grupele Campionatului European destinat acestei categorii de vârstă. FRF a reacționat pe marginea subiectului.

Ucraina a introdus doi fotbaliști fără drept de joc în meciul împotriva Croației, la Euro U21

Concret, antrenorul Ruslan Rotan l-a titularizat între buturi în duelul disputat miercuri, 21 iunie, chiar pe stadionul Giulești, pe Anatoliy Trubin, în timp ce mijlocașul Georgiy Sudakov a fost introdus în minutul 83. Aceștia evoluaseră luni pentru naționala de seniori în preliminariile Euro 2024, împotriva Maltei, bifând astfel două partide în mai puțin de 48 de ore.

În regulamentul FIFA se stipulează că un fotbalist poate fi folosit în meciuri de nivel U21 și „A” doar cu condiția respectării perioadei de odihnă de două zile calendaristice între ele. Din același motiv, selecționerul naționalei noastre de tineret, Emil Săndoi, a evitat să-l trimită pe teren contra Spaniei pe căpitanul Valentin Screciu, care a îmbrăcat tricoul primei reprezentative în duelul din Elveția.

Tricolorii U21 se duelează cu Ucraina în următoarea rundă a grupei B – sâmbătă, 24 iunie, la ora 19:00 – și au nevoie de victorie pentru a păstra șanse la calificarea în sferturile turneului final și a fi, practic, la mâna lor, în ultima partidă, împotriva Croației.

Cum a reacționat FRF în acest caz

Într-un punct de vedere emis pe marginea subiectului, Federația Română de Fotbal a subliniat că le-a solicitat celor de la UEFA să clarifice situația lui Valentin Screciu și a fost direcționată spre FIFA, care a confirmat că Emil Săndoi nu îl putea utiliza în meciul cu Spania. Nu au fost făcute, însă, comentarii cu privire la naționala U21 a Ucrainei.

„Conform articolului 1, paragraful 4, din anexa 1 a Regulamentului FIFA pentru Statutul și Transferul jucătorilor, între două jocuri e necesară o pauză de două zile calendaristice, de exemplu se poate juca joi și duminică, cu pauză vineri și sâmbătă.

– Având în vedere situația, știind că unii dintre jucătorii U21 se vor afla la prima reprezentativă, FRF s-a adresat UEFA pentru clarificări.

Forul de la Nyon ne-a direcționat către FIFA, care ne-a confirmat că, în eventualitatea în care un jucător e folosit luni la prima reprezentativă, acesta nu va putea fi utilizat miercuri la EURO U21.

– Referitor la situația Ucrainei, FRF nu este în măsură a face comentarii cu privire la strategia altor echipe și/sau modalitatea acestora de a respecta regulamentele în vigoare”, a transmis forul condus de Răzvan Burleanu, pentru gsp.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622