Universitatea Cluj a anunțat împrumutul lui Ovidiu Horșia (21 de ani) de la FCSB. Prin aducerea mijlocașului, Eugen Neagoe va avea la dispoziție o soluție pentru poziția de jucător U21.
Cu doar trei puncte și fără victorie în acest sezon de Superliga, U Cluj are un început greu-greu de campionat. Erik Lincar a plătit deja cu postul, iar Eugen Neagoe încearcă să schimbe dinamica negativă a rezultatelor. Antrenorul a anunțat, la instalare, că va pleca dacă nu va duce echipa în playoff-ul sezonului viitor.
Neagoe înceearcă să redreseze din mers echipa. Iar un prim pas putea fi în Giulești. Ardelenii au jucat excelent în fața Rapidului, dar au pierdut nemeritat, după cum au susținut Chipciu și compania. Aceștia nu au uitat de deciziile de arbitraj, care i-ar fi dezavantajat în meciul cu Voluntari.
Până la prima victorie, „șepcile roșii” înceară întărirea echipei. Ardelenii au anunțat venirea lui Ovidiu Horșia, care la un moment dat a fost și pe lista lui Dinamo, în Liga 2.
„FC Universitatea Cluj l-a transferat pe mijlocașul de bandă dreaptă Ovidiu Horșia, care vine sub formă de împrumut de la FCSB și va reprezenta o nouă opțiune pentru postul de jucător Under 21.
Crescut de ACS Kinder Târgu Mureș, Ovidiu Horșia s-a evidențiat în perioada junioratului, fiind convocat naționalele U17 și U19 ale României.
În 2017 a fost transferat de FCSB, iar în sezonul 2018/2019 a fost împrumutat la formația ilfoveană Academica Clinceni, unde a bifat 28 de meciuri în Liga a II-a și a marcat cinci goluri, reușind promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc. În același sezon a strâns și șase prezențe sub tricolor pentru România U19, jucând și la turneul preliminar pentru Campionatul European.
În sezonul 2019/2020, Ovidiu Horșia a îmbrăcat tricoul Politehnicii Iași, fiind un om important în angrenajul echipei. A strâns 39 de prezențe în acel sezon de Liga 1, marcând patru goluri și oferind patru pase decisive.
Sezonul 2020/2021 a adus o nouă provocare, Ovidiu Horșia ajungând tot în Liga 1, la Gaz Metan. În tricoul echipei din din Mediaș a strâns 24 de prezențe, două goluri și trei assist-uri. Experiența de la Gaz Metan Mediaș a continuat și în sezonul următor, în care strâns 10 apariții.
Prin transferul lui Ovidiu Horșia, antrenorul Eugen Neagoe va avea la dispoziție un nou jucător eligibil pentru postul jucătorului U21”, se arată în comunicatul celor de la Universitatea Cluj.
U Cluj revine în Superliga cu un alt meci tare. Vor primi vizita celor de la FC U Craiova. Partida este programată vineri, 2 septembrie, de la 21:30.