Ana-Maria Popescu a câștigat medalia de argint la Tokyo. Ana-Maria Popescu nu a pierdut medalia de aur. Sunt chiar cuvintele la cald, spuse de Ana. Este asaltul dat de marea sportivă, imediat după tușa finală. ”Sper să fie suficient pentru buget”, a tăiat fraza campioanei la microfonul TVR în adevărul dureros din spatele atâtor medalii cu care decidenții se împăunează, dar pentru care nu fac nimic niciodată.
La scurt timp după ce a coborât de pe planșă, Ana și-a proptit vârful spadei direct acolo unde îi doare pe toți sportivii. Și a răsucit lama ascuțită în rana sângerândă a sportului românesc. Nu se fac investiții în săli, n-avem bazine suficiente, canotorii fac slalom printre particularii care găsesc o plăcere deosebită din a-i încurca și chiar din a le lovi bărcile, nu sunt bani pentru antrenori, pentru echipamente, pentru condiții decente, și an de an bugetele se strâng, se taie și se ajustează din pixuri ministeriale.
Că așa e viața-n România: nu putem, n-avem de unde, dar nici nu vrem, stimați aleși. Însă așteptăm. Ne lăudăm pe Facebook, ne împodobim cu penele altuia, uitând că nu putem zbura cu ele niciodată.
Ana-Maria Brânză Popescu e un simbol național. Și-a făcut datoria cu vârf și îndesat, a servit patria la nivelul absolut, în dreptul ei. Mai bine ca oricine. La 5 olimpiade. Dac-or vrea Dumnezeu și Ana, poate cine știe, mai vine și a șasea… Cum spuneam, să-i numeri medaliile, premiile, îți ia foarte mult timp. Să-i numeri calitățile ca om, ca luptător, la fel, e mult de spus, e mult de comentat. Iar Ana nu mai are nevoie de osanale, de laude, de ode, de toate vorbele frumoase pe care le înșirați acum, cu toții.
Vorbele trec. Statisticile rămân statistici. Olimpiadele se închid. Trecutul asta e, trecut. Se împachetează frumos, se poleiește, dar cum rămâne, dragilor, cu viitorul? Ce faceți și ce facem pentru el? Ce garanții și strategii aveți pentru ca-n scrimă, de exemplu, să apară după ani și ani o nouă Ana? Asta ar trebui să-i spuneți acum fetei cu masca tricoloră.