„Trebuie să gestionăm această situaţie”. Avertismentul transmis de antrenorul Petrolului înaintea unor meciuri complicate pentru echipa sa
Petrolul a pierdut a cincea deplasare la rând în Superligă şi a rămas la patru puncte de un loc de play-off.
Ploieştenii pare resemnaţi cu faptul că nu vor ajunge în bătălia celor mai bune echipe din campionat şi vor lupta în play-out pentru evitarea retrogradării.
Unul dintre motivele pentru care fotbaliştii lui Florin Pârvu nu îndrăznesc să spere că o vor depăşi pe Sepsi este programul pe care îl vor avea în ultimele 4 etape ale sezonului regular. CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova şi FC Argeş sunt adversarele galben-albaştrilor de la Petrolul.
„Vreau să felicit Farul, pe Gică, au făcut un meci bun, este o victorie meritată. Noi am venit să ne închidem şi să îi prindem pe contraatac. Am făcut o greşeală în prima repriză şi am primit gol. Am început bine repriza a doua, până la intervenţia VAR-ului. Am vorbit şi cu băieţii la pauză, să avem mai multă personalitate, să nu pierdem posesia.
O să avem suspendaţi, trebuie să gestionăm această situaţie, trebuie să ne echilibrăm pentru ca la umătorul meci să avem o formulă care să ne ajute să obţinem puncte. Îi aşteptăm la antrenamente atât pe Budescu cât şi pe Irobiso. Responsabilitatea este totală a mea. Băieţii au încercat să facă tot ce depinde de ei”, a declarat tehnicianul ploieştenilor, la finalul partidei de la Ovidiu.
Aproape de accidentare la debut
Paul Papp a jucat primele minute pentru Petrolul, după ce s-a despărţit de Universitatea Craiova. Fundaşul a mărturisit că a plecat din Bănie fără resentimente.
„Deocamdată nu sunt la nivelul pe care mi-l doream, îmi lipsesc meciurile, s-a văzut puţin azi. Am luat decizia să ies pentru că aveam crampe, riscam o accidnetare. Petrolul m-a dorit, sunt fericit aici. Domnul Rotaru a spus că are alte planuri, a spus că vrea să întinearească echipa. Am rămas prieteni, nu aveam de ce să mă supăr. Trebuie să luăm meci cu meci şi vedem unde vom fi la sfârşit”, au fost cuvintele fundaşului.
Mesaj mobilizator
Gicu Grozav consideră că el şi coechipierii săi trebuie să fie foarte uniţi înaintea duelurilor cu forţele campionatului.
„Fanii au fost alături de noi, au venit în număr mare. Ne pare rău că nu i-am făcut fericiţi, ştiam că o să vină seria asta, trebuie să strângem rândurile, o să fie greu. La faza penaltyului a fost o minge bâlbâită în careu, eu m-am întors şi l-am călcat pe Alibec, dar nu a fost cu intenţie.
Trebuie să ridicăm capul, nu ne-a ieşit în această seară, dar trebuie să dăm tot ce avem mai bun, pentru că orice punct e important pentru noi”, a declarat fotbalistului Petrolului după eşecul din runda cu numărul 26.