“The Guardian” face din 2014 un exercițiu. Captivant, pentru că e vorba de fotbaliști și include topuri. Riscant, pentru că propune anual o listă de tineri jucători, exponenți ai unei generații de talente. Rețeaua vastă de corespondenți ai publicației e în spatele propunerilor.
Sub titulatura “Next Generation”, în primul an al provocării jurnalistice am avut 40 de nume cu potențial. Toți, jucători născuți în 1997. Așadar, nu împliniseră 18 ani la momentul realizării materialului. Cu atât mai riscant.
După 8 ani, acum, cei 40 de puști în buza majoratului au ajuns la 24-25 de ani. Ar fi trebuit să existe consacrarea, nu? Ce s-a întâmplat cu ei, între care și un român?
Pe de-o parte, firește că exercițiul ziariștilor britanici e relativ și cu limitări asumate. Dacă ar fi confirmat toate promisiunile, azi ar fi fost toți angajați scouteri la mari cluburi ? Pe de altă parte, sigur că generația 1997 nu e una a prăbușirii. Având în minte ambele perspective, jucători născuți în acel an au explodat ulterior sau nu au prins atunci selecția editorială. Nkunku, Ruben Dias, Barella, Luis Diaz, Oyarzabal, Rashford, Lautaro… Fiecare cotat la peste 50 de milioane euro azi.
Dintre fotbaliștii români născuți în 1997, doar 7 au acum cote de peste 1 milion de euro. E vorba de Cicâldău, Ionuț Radu, Cristi Manea, Sorescu, Ivan, Ronaldo Deaconu și Vali Gheorghe. Iar Manea e în acel top 40 mondial făcut de “The Guardian” în 2014! Asta înseamnă că se cam pricep, totuși, și jurnaliștii ? Dar și că dorința de-a acoperi cât mai multe țări ale lumii prin material forțează riscurile. Manea nu e azi în top 40 fotbaliști ai lumii la 25 de ani.
Argentinianul Guido Vadala, junior pe-atunci la Boca Juniors, e azi în L2 din țara natală, la anonima CA Mitre. După ce s-a antrenat cu Barcelona și a stat un an la Juventus, fix după apariția topului englezilor. Neamțul Benedikt Gimber de la Hoffeneheim e în 2.Bundesliga, la Jahn Regensburg. Olandezul Schuurman, ex-Feyenoord, e în liga a doua la Dordrecht. Italianul Bonazzoli e în Serie A, dar la Salernitana.
Din trei spanioli propuși, zero confirmări. Adrian Marin (Villareal) a fost împrumutat la Famalicao în Portugalia și e acum la Granada. Din academia Barcelonei, Ferran Sarsaneda e fără echipă, iar Julen Arellano s-a lăsat de fotbal. Din curtea proprie, englezul Ledson (Everton) e în Championship la Preston. Francezul Augustin a ajuns la Basel, în Elveția.
Traiectorii de apreciat din țările tari ale fotbalului, chiar dacă nu sunt în top 40 fotbaliști ai lumii de azi? Iată-le, cu echipele actuale în paranteze: brazilienii Gerson (Marseille) și Malcom (Zenit), belgianul Tielemans (Leicester), englezul Solanke (Bournemouth), francezii Dembele (Barcelona) și Lopez (Sassuolo). Neamțul Henrichs (Leipzig) și lusitanul Ruben Neves (Wolves).
Puștiul olandez cu origini marocane Abdelhak Nouri a suferit o tragedie și a ieșit din circuit.
Bulgarul Kraev joacă în Noua Zeelandă, la Wellington Phoenix, echipă prinsă în campionatul Australiei. Alveiro Sanchez (Columbia) s-a lăsat de meserie. Japonezul Sakai e în liga Thailandei. Aguirre (Mexic) e acasă, la Monterrey, la fel suedezul Erik Andersson, la Sundsvall. Norvegianul Svendsen e la Odense, în Danemarca. Kownachi (Polonia) joacă pentru Fortuna Dusseldorf, în 2. Bundesliga.
În linia globalistă a demersului jurnalistic, au fost prinse și talente din alte țări. Niciunul nu a confirmat. Joacă în campionatele interne sau ligi exotice Da Silva (Australia), Li Zhongyi (China), Irfan Fandi (Singapore), Seo Jung (Coreea de Sud), Lakay (Africa de Sud), Phan Thanh (Vietnam).
Hai să nu-i parcurgem pe toți 40, să ne uităm la noi. Cristi Manea. Alegere foarte îndreptățită. La 16 ani debuta în Liga 1 și la echipa națională. Ulterior, semifinale de EURO U21. Un fundaș dreapta foarte bun al campionatului nostru. A confirmat? Aceasta e întrebarea.
Manea a confirmat în ecosistemul fotbalului nostru. A ieșit încet din top 40 speranțe mondiale ale generației lui, unde fusese inclus de britanici. După o experiență la Mouscron, s-a consolidat tot acasă, la CFR Cluj.
Manea e azi la jumătatea bilanțului de promisiuni 1997 din punct de vedere al traiectoriei. Nu joacă într-un campionat de top al Europei. Dar nici nu s-a frânt. Iar la el nici nu se aplică în totalitate povestea “dacă ar fi fost olandez, italian etc.” Tocmai de-aceea am și lungit lista enumerărilor celorlalți.
Cristi e un fotbalist serios și muncitor, e un reper de profesionalism. Încă tânăr pentru un fundaș, dar departe acum, să fim drepți, de “trenul” lui 2014. Cazul lui e o nișă de studiat tocmai pentru că nu face parte din categoria exporturilor autohtone la vârste fragede care capotează în sistemul Primavera ori în echipele secunde ale cluburilor mari din Vest. Încă având potențialul exploziei, întârzie. Modelul se aplică, mutatis mutandis, la mai mulți din tricolorii U21 de la EURO 2019. Cât? De ce? Aici e de scris un mic tratat.
Dar ne pasă. Pentru că atunci când îl vor scrie cei care ar trebui să se priceapă vom afla răspunsuri pentru multe amărăciuni pe care le trăim cu fotbalul nostru de-acum.