Vlad Chiricheș a revenit pe teren, pentru FCSB, după o accidentare de 185 de zile. Acesta a ratat 25 de meciuri pentru formația lui Elias Charalambous.
Fundașul trecut pe la Tottenham sau Napoli a fost titular cu Farul și a avut o prestație solidă. Marius Șumudică însă că acesta nu este încă apt, din punct de vedere fizic.
Marius Șumudică crede că Vlad Chiricheș este, din punct de vedere tactic, foarte util pentru FCSB, pentru că acesta vine cu școala italiană de fotbal în spate. În același timp, crede că nu este încă apt, din punct de vedere fizic.
”Șumi” susține că Vlad Chiricheș nu este încă apt, spunând că la interviuri, după meci, era transpirat și respira greu. Trebuie să menționăm aici că fundașul a fost surprins în timp ce făcea sprinturi pe terenul de la Ovidiu, la câteva zeci de minute după finalul meciului.
”Chiricheș are un bagaj foarte bun tactic, după atâția ani în Italia. Câștigă mult din poziționare, știe să conducă ceilalți jucători de lângă el. Nu este la parametri înalți din punct de vedere fizic. A jucat din experiență.
Mi-a atras atenția, dacă urmăriți, când vine la interviuri. Transpira și vorbea sacadat, din cauza respirației. Nu cred că are emoții, suferă din punct de vedere fizic. Dă o liniște în spate, e mult peste campionatul României, dacă e sănătos și bine pregătit”, a spus Șumudică, la Primasport.
Ca număr de zile de absență, ultima accidentare a lui Chiricheș a fost cea mai mare din carieră. De alte trei ori a absentat peste 100 de zile, din cauza problemelor medicale, între: 08.09.2018 – 08.02.2019, când era la Napoli, 13.10.2019 – 27.02.2020, când era la Cremonese, respectiv 18.09.2022 – 22.01.2023, când juca la Cremonese.
110 meciuri în Serie A, 27 în Premier League, 29 în Europa League și două în Champions League sunt cele mai importante cifre din cariera fundașului cu 76 de selecții în echipa națională.