Camerunezul nu este deocamdată transferabil conform oficialilor piteşeteni care au răspuns declaraţiilor lui Gigi Becali.
Patronul roş-albaştrilor a anunţat că este interesat de atacantul lui FC Argeş în urmă cu o lună. După seria de rezultate modeste ale echipei sale din Superligă. Însă Daniel Stanciu, preşedintele grupării din Trivale, a declarat că fotbalistul în vârstă de 27 de ani trebuie mai întâi să îşi îmbunătăţească evoluţiile în triocul alb-violet. Şi mai apoi să se gândească la un transfer.
Vârful a revenit printre titularii lui FC Argeş, după ce fusese eliminat în partida cu FC Voluntari. Şi a ratat astfel întâlnirea din Cupa României de la Baia Mare.
„Deocamdată merge la Arad, că jucăm duminică. Nu se pune problema, există un interes, dar eu cred că toți jucătorii, nu numai Garita, trebuie să marjeze la ceea ce vrem să facem aici la Pitești. Am rămas datori în multe momente, mai ales în ultimele 2 jocuri oficiale când am arătat ca echipa foarte rău.
Nu știu cine ar putea face o ofertă pentru cineva de la Pitești după ultimele 2 partide. Nu cred că ar face-o, că am arătat foarte rău. Am putea face efortul de a mări salariile în cazul unei oferte, dar nu cred că e cazul, pentru că nu avem salarii care să depășească plafonul mediu din România. Deocamdată, suntem una dintre echipele care am reușit să fim la zi cu salariile și primele”, a transmis şeful argeşenilor, prin intermediul Pro Sport.
Daniel Stanciu a vorbit despre transferul atacantului camerunez la vicecampioana României
Chiar dacă i-a transferat în această vară pe Miculescu şi Compagno, Gigi Becali îl vrea şi pe Garita lângă cei doi, în ofensivă. FCSB va ataca în primăvară titlul, după ce a terminat turul pe loc de play-off.
„De unde știți că Garita a fost o chestiune de moment? L-am văzut cu noi, cu Craiova, iar apoi i-am zis lui Dică. Am văzut, a zis că e puternic, că e cutare, după am vorbit și cu alții. Are viteză, a demonstrat asta cu Papp.
Atunci am dat un telefon, am dat ordin, dar să vedem dacă se materializează. Am zis că vreau ca Garita să fie la noi în iarnă. Să vedem dacă se poate rezolva problema. Mi-a plăcut de Garita și îl iau. Îmi place foarte mult de el, e atacant adevărat. Vreau ca adversarii să se lovească de el ca de o stâncă. Nu există să nu câștige vreo minge”, a fost motivaţia oferită de latifundiarul din Pipera la Pro Arena.