Transferul uriaș pe care Nordsjaelland l-a refuzat chiar înaintea meciului cu FCSB. Cel mai bun fotbalist al danezilor a primit o ofertă de milioane
Nordsjaelland a refuzat un transfer uriaș chiar înaintea duelului cu FCSB din turul trei preliminar al Conference League. Cel mai bun jucător i-ar fi adus în conturi o sumă la care echipele românești nici nu îndrăznesc să viseze.
Transferul uriaș refuzat de Nordsjaelland înaintea meciului cu FCSB
Mijlocașul ganez Ernest Nuamah putea ajunge, la doar 19 ani, într-unul dintre cele mai importante campionate ale lumii. Francezii de la Reims au încercat să-l transfere, dar s-au lovit de refuzul formației daneze. Asta deși ar fi primit în schimbul său nu mai puțin de 18 milioane de euro, potrivit bt.dk.
Acesta a avut evoluții impresionante în țara nordică, reușind să-și treacă de 20 ori numele pe lista marcatorilor de-a lungul precedentei stagiuni și să ofere 5 pase decisive. Așa a ajuns printre nominalizații „Golden Boy” – trofeul acordat celor mai buni fotbaliști sub 21 de ani din Europa – și a intrat în atenția marilor cluburi.
AC Milan, PSG și Ajax îl urmăresc de asemenea, impresionate de calitățile arătate: viteza, forța, ușurința cu care își driblează adversarii și capacitatea de a finaliza cu ambele picioare, deși este stângaci.
Ar putea deveni cel mai scump transfer din istoria fotbalului danez
Adus de la „Right to Dream”, academia din Ghana cu care Nordsjaelland colaborează îndeaproape de câțiva ani, Ernest Nuamah a avut un aport ofensiv uriaș. Stau mărturie statisticile, conform cărora a fost autorul unui procent de 25% din ocaziile totale de gol create în sezonul trecut.
De asemenea, în precedenta ediție de campionat a avut a patra cea mai mare medie de driblinguri încercate pe meci (8), cu o rată de succes de-a dreptul impresionantă: 55%. Datorită stilului său de joc, fundașii adverși îl consideră un real pericol, întrucât are tendința de a căuta poarta în momentul în care primește balonul și reușește să-i depășească de fiecare dată când accelerează. Poate evolua fără probleme în ambele benzi, dar antrenorul îl folosește cu precădere în dreapta.
Danezii au numai cuvinte de laudă la adresa lui și, mai mult decât atât, se așteaptă ca în viitorul nu foarte îndepărtat să devină cel mai scump transfer din istoria competiției. Ceilalți jucători importanți ai lui Nordsjaellans sunt Marcus Ingvartsen, atacantul transferat de la Mainz în schimbul a 3 milioane de euro, respectiv Adamo Nagalo, fundașul central pe care site-urile de specialitate îl evaluează la 5 milioane de euro. Danemarca ocupă, de altfel, poziția a 17-a în topul celor mai bune campionate europene, întocmit de UEFA.